Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă privind amânarea ratelor la credite se regaseau pe lista suplimentară a şedinţei de Guvern, potrivit ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la începutul şedinţei.

Astăzi, Florin Citu a anuntat pe pagina sa de Facebook ca “au fost aprobate și normele de aplicare pentru cea mai curajoasă măsură din UE care vine în sprijinul celor care au rate la bancă.

Este o măsură care îi susține pe clienții băncilor pe perioada de până la 9 luni și în același timp permite sistemului financiar bancar să funcționeze.

După publicarea normelor în Monitorul Oficial persoanele fizice și juridice care au suferit de pe urmă crizei COVID-19 pot să trimită cererile către bănci”, a anuntat Florin Citu.

Ieri, in la sedinta de guvern, ministrul menţiona că s-a uitat la ce au făcut alte ţări, precum Spania, Franţa, Italia, Portugalia si constata ca nu sunt foarte multe state care au luat o măsură similară, iar măsura luată de România are cea mai lungă perioadă de aplicare, de până la 9 luni de zile, are cea mai largă plajă de beneficiari, precum şi condiţiile cele mai bune.

“M-am uitat la câteva măsuri în Europa privitor la ajutorul de şomaj tehnic şi aş vrea să vă dau un exemplu: Polonia, unde plătesc doar 40% din salariul pe care îl avea cineva, dar noi 75%. Deci este clar că încercăm, deşi nu avem resursele altor ţări, acest pachet pe care noi l-am pus pe masă însumează aproape 3% din PIB, aşa cum vedem noi acum impactul pentru economie”, a declarat Florin Cîţu.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)