Guvernul Orban a primit astăzi votul de învestitură al Parlamentului.

România are un nou Guvern. 240 de parlamentari au fost prezenti în sală și toți au votat pentru instalarea noului Guvern. Pentru a fi învestit, Orban avea nevoie de 233 de voturi “pentru”.

Ludivic Orban, dupa vot: “Va multumesc si aveti incredere in noi”.

Noul premier are, în primul rând, priorități economice precum OUG 114.

Ludovic Orban a susținut înainte de învestirea noului Guvern că vor fi abrogate prevederile ”nocive” din OUG 114.

Premierul desemnat a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că are în vedere modificarea actelor normative care au avut efecte negative în economie, precum OUG 114.

“Vom încerca modificarea, abrogarea celor mai multe prevederi nocive (din OUG 114 – n.r.) şi vom păstra acele prevederi pentru sectorul de construcţii. În perioada asta, PSD lansează numai minciuni gogonate şi încearcă să sperie oamenii. Nu ne atingem de facilităţile fiscale care au fost acordate domeniului de construcţii. De asemenea, anularea supraimpozitării contractelor part-time, a prevederilor care au reprezentat o supraimpozitare a companiilor cu peste 100 de angajaţi care nu pot să angajeze 4% persoane cu dizabilităţi”, a precizat Orban, adăugând că vizează şi eliminarea supraccizei la combustibil

Alte declarații din Parlament:

“Acest Guvern este unul cu un mandat limitat, durata maximă de exercitare a puterii este de un an de zile.

Există necesitatea elaborării proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2020. În conformitate cu legea, termenul prevăzut pentru înaintarea proiectului legii bugetului de stat şi a proiectului legii asigurărilor sociale de stat este 15 noiembrie. (…) Un buget, care să stea în picioare, care să se bazeze pe nişte indicatori economici bine fundamentaţi, care să poată să reorienteze cheltuielile publice spre adevăratele priorităţi ale României – investiţiile în infrastructură, în educaţie, în sănătate şi în toate domeniile vitale, trebuie elaborat cât mai rapid. Fără un Guvern nu poate fi respectat acest termen şi din nou bugetul va fi întocmit, aşa cum a fost întocmit în ultimii ani, prin bani falşi, prin venituri inventate şi generând cheltuieli pentru care nu există acoperire în veniturile reale”

El a spus că execuţia la nouă luni indică un deficit bugetar de 2,6% din PIB.

“Execuția la 9 luni relevă un deficit de 2,6%. Luați în calcul faptul că s-au întârziat rambursările de TVA cu trei luni. Nu știm exact care a situația.

Este fundamentală aprobarea unei OUG pentru rectificarea bugetară“, sunt câteva dintre declarațiile noului premier Ludivic Orban.

Programul de guvernare propus de PNL are 65 de pagini și printre măsurile anunțate prevede corectarea legilor din domeniul economic – OUG 114- si al justiției, reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice, profesionalizarea administrației publice, întărirea statului de drept și a democrației, combaterea corupției, creșterea calității educației, îmbunătățirirea serviciilor de sănătate, dezvoltarea economică pe baze sănătoase, menținerea orientării euroatlantice în politica externă și creșterea ratei de absorbție a fondurilor UE.

Cine sunt miniștrii din guvernul Ludovic Orban:

Raluca Turcan – vicepremier

Florin Cîtu – Ministerul Finanțelor

Virgil Popescu – Ministerul Economiei

Monica Anisie – Ministerul Educației

Bogdan Gheorghiu – Ministerul Culturii

Lucian BODE – Ministerul Infrastructurii

Victor Costache – Ministerul Sănătății

Nicolae Ciucă – Ministerul Apărării Naționale

Bogdan Aurescu, consilier prezidențial – Ministerul Afacerilor Externe

Violeta Alexandru – Ministerul Muncii

Cătălin Predoiu, deputat PNL – Ministerul Justiției

Ion Ștefan – Ministerul Dezvoltării

Marcel Vela – Ministerul Afacerilor Interne

Costel Alexe – Ministerul Mediului

Adrian Oros – Ministerul Agriculturii

Ioan Boloș – Ministerul Fondurilor Europene

Ionuț Stroe – Ministerul Tineretului și Sportului

Potrivit PNL, obiective ale principalelor direcții de politici economice și bugetare sunt:

  • Finalizarea execuției bugetare pentru anul 2019 prin adoptarea unei rectificări bugetare care să limiteze depășirea țintei de deficit bugetar de 3% din PIB
  • Definitivarea proiectului Legii bugetului de stat și a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020
  • Revizuirea legislației din domeniul fiscal și economic pentru corectarea măsurilor adoptate în ultimii ani cu impact negativ pentru economie: energie, telecomunicații, sectorul bancar, Pilonul 2 de pensii, eliminarea supra-accizei la carburanți, taxarea part-time, split TVA etc.
  • Îmbunătățirea performanței companiilor de stat prin aplicarea prevederilor Legii 111/2016 privind guvernanța corporativă, listarea pe piața de capital a unui pachet de acțiuni la companiile unde statul este acționar (Hidroelectrica, Aeroporturi București), concentrarea investițiilor pentru realizarea proiectelor de infrastructură energetică (BRUA, gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău) și sprijinirea dezvoltării 5G a sectorului de telecomunicații.
  • Creșterea și accelerarea absorbției fondurilor europene prin urgentarea procedurilor pentru realizarea proiectelor majore de investiții în infrastructură, sănătate și educație și pregătirea Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană pentru cadrul financiar european multianual 2021 – 2027.
Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)