Din 1 martie, utilizatorii români vor putea face donații, începând de la 1 EUR, direct către Crucea Roșie Română, prin intermediul cardului Revolut în opțiunea Donații (Organizații caritabile locale). Revolut a anunțat, la finalul săptămânii trecute, că se alătură apelului umanitar inițiat de Crucea Roșie, la nivel internațional, pentru a sprijini populația afectată de războiul din Ucraina.

În primele 24 de ore de la lansarea apelului în mai multe țări, clienții Revolut donaseră deja peste 1 milion de euro către Crucea Roșie

De altfel, în primele 24 de ore de anunțul făcut de Revolut, utilizatorii din toate țările unde Crucea Roșie este prezentă în aplicație donaseră deja peste 1 milion de euro pentru a ajuta populația afectată de acest conflict, inclusiv persoanele care au fost nevoite să părăsească țara.

Echipe ale Crucii Roșii se află acum pe teren în Ucraina și contribuie la repararea infrastructurilor vitale, la acordarea de asistență medicală, dar și la oferirea de ajutor umanitar și prim ajutor famililor care au fost nevoite să se refugieze în alte țări.
Revolut este un partener tradițional al Crucii Roșii la nivel internațional și alături a mai derulat, în anii trecuți, apeluri de solidaritate către utilizatorii aplicației.

Domnul Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Roșie Română, a declarat: “În această perioadă de tensiune și neliniște, prioritatea noastră este să alocăm resurse pentru a ajuta populația civilă care va ajunge pe teritoriul României. Oamenii prinși în mijlocul acestor evenimente tragice din Ucraina trebuie sprijiniți și protejați. Este momentul să ne implicăm și să fim solidari cu poporul ucrainean. În acest sens, prin aplicația globală REVOLUT ajungem la românii din toate colțurile lumii care doresc să susțină demersul de ajutorare a familiilor – femei și copii – care părăsesc Ucraina din cauza războiului”.

Până acum, utilizatorii Revolut au putut dona direct către filialele Crucii Roșii din Lituania, Marea Britanie, Irlanda, Polonia, Elveția, Portugalia, Singapore, Australia și, de azi, și România. Alte țări vor fi adăugate în aplicație, în zilele următoare, pentru a facilita donațiile directe, sigure și instantanee către Crucea Roșie.

Christopher Guttridge, Head of Revolut Donations, a declarat: “În acest moment critic, ajutorul oferit Crucii Roșii în eforturile sale umanitare va permite milioanelor de utilizatori să doneze instantaneu pentru cei afectați. Ne-am invitat clienții să arate că inimile și mâinile lor se unesc în solidaritatea față de cei care suferă din cauza crizei din Ucraina și ei ne-au răspuns cu o incredibilă generozitate. Noi, toți, la Revolut suntem mândri să fim parte a unei companii britanice cu acoperire globală care se alătură poporului ucrainean, în vremuri de restriște”.

Revolut a mai anunțat, săptămâna trecută, că a eliminat comisioanele sau taxele pentru remiterile de bani către conturile bancare din Ucraina, permițând utilizatorilor săi din toată lumea să trimită bani, cu cost zero, către băncile din această țară.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)