Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest, pe care au modificat-o, astfel încât, pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului a fost mărit de la 15 miliarde lei la 30 miliarde lei.

Plafonul garanțiilor a fost dublat, de la 15 la 30 mld lei, iar lista firmelor ce se pot înscrie în Program s-a extins. În noua formă pot accesa credite subvenționate profesiile liberale, precum si companiile de pază și protecție sau companiile de armanent.

Mai mult, a fost extinsă eligibilitatea pentru firmele cu cifra de afaceri de până la 100 de milioane de euro și 500 de angajați.

Textul iniţial al OUG spunea că, pentru anul acesta, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 15 miliarde de lei.

Parlamentarii prezenți au votat în unanimitate – “pentru” 308 deputaţi, iar 2 s-au abţinut.

Prin adoptarea acestui proiect se aprobă Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM Invest România, “program ce are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, denumite în continuare beneficiari, de către instituţiile de credit”.

“Caracteristicile creditelor garantate în cadrul programului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Programul este multianual, transparent şi nediscriminatoriu, de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie. (…) Pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 30.000.000.000 lei”, se arată în proiect, aşa cum a fost modificat în Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, beneficiarele programului sunt acele întreprinderi care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, la data solicitării garanţiei de stat, sau, dacă înregistrează restanţe, “acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit”.

“Solicitantului trebuie să i se aducă la cunoştinţă decizia de acordare a creditului pentru realizarea de investiţii şi/sau unul
sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru ca ajutor de stat sub formă de garanţii pentru împrumuturi sau sub formă de grant, în termen de 14 zile calendaristice de la depunerea solicitării de acordare a facilităţilor de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. (…) Eligibilitatea beneficiarului programului IMM Invest România nu este afectată în cazul în care acesta înregistrează incidente bancare cu privire la bilete la ordin şi/sau cecuri executate începând cu data de 16 martie 2020 , pe perioada stării de urgenţă, stării de alertă şi o lună după încetarea acestora”, mai spune proiectul.

Florin Cîțu: Orice majorare a plafonului de garanţii pentru IMM Invest trebuie aprobată de Comisia Europeană

Orice majorare a plafonului de garanţii pentru programul IMM Invest trebuie aprobată de Comisia Europeană pentru că acest program este o schemă de ajutor de stat, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.

Reacţia lui Cîţu vine după ce, miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat Ordonanţa de urgenţă privind IMM Invest, modificând actul normativ astfel încât, pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului a fost mărit de la 15 miliarde de lei la 30 miliarde de lei.

“Deşi a început de doar câteva săptămâni, programul IMM Invest este un succes confirmat acum şi de toate forţele politice.
PSD a încercat să submineze acest program din prima zi dar în faţa datelor reale a trebuit să se predea. Astăzi, în Parlament, Ciolacu şi gaşca lui au cerut dublarea plafonului de garanţii pentru IMM Invest. Prin decizia de astăzi PSD îmi dă dreptate. Am spus de nenumărate ori că dacă programul este un succes vom majora plafonul de garanţii. Domnule Ciolacu vă felicit că m-aţi ascultat şi aţi luat notiţe. Ştiam că până şi dumneavoastră veţi înţelege că tot ce propun este fantastic. Bineînţeles, PSD face această modificare într-un stil populist şi fară o analiză fundamentată. Voi face eu aceasta analiză. Incompetenţii de la PSD nu ştiu că orice creştere de plafon trebuie aprobată de CE pe baza unei analize foarte bine fundamentate. IMM Invest este o schemă de ajutor de stat şi trebuie aprobată de CE. Vor învăţa după ce vor citi acest mesaj”, a scris pe Facebook ministrul Finanţelor.

Peste 57.800 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt înscrise în programul IMM Invest

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)