Plafonul total al garanţiilor ce pot fi acordate în programul IMM Invest va creşte la 20 de miliarde de lei, de la 15 miliarde de lei în prezent, iar beneficiarii programului nu vor mai fi obligaţi să păstreze personalul până la sfârşitul anului în curs, potrivit unui proiect de Ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Instituţia precizează că a obţinut acordul Comisiei Europene pentru aceste schimbări în schema de ajutor de stat în data de 7 august.

Alte modificări vizează implementarea unei perioade standard de subvenţionare a dobânzii de 8 luni de la data acordării creditului, pentru crearea unor condiţii egale pentru toţi beneficiarii ce accesează Programul, şi crearea posibilităţii microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici pentru accesarea creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru de valori mai mari, de până la 5 milioane lei, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Totodată, perioada până la care pot fi efectuate plăţile reprezentând grantul în cadrul Schemei de ajutor de stat a fost prelungită până la 31 octombrie 2021.

Bugetul Schemei de ajutor de stat aferent granturilor va fi majorat până la suma de 1,106 miliarde de lei, aproximativ 228,42 milioane de euro, în condiţiile creşterii plafonului total al garanţiilor care pot fi acordate în anul 2020 la suma de 20 miliarde de lei.

“Impactul financiar va fi pozitiv prin menţinerea în funcţiune a IMM-urilor existente implicit a numărului de angajaţi, situaţia actuală ducând spre o închidere masivă a IMM-urilor fără intervenţia statului printr-un ajutor consistent. La momentul acordării, garanţiile care vor fi emise în cadrul Programului nu reprezintă plăţi din bugetul de stat, ci determină exclusiv majorarea datoriei publice”, precizează iniţiatorii proiectului.

La data de 6 august 2020, IMM Invest avea 13.500 de credite aprobate, un buget de 11,2 miliarde de lei.

“Urmare analizei notificării şi informaţiilor suplimentare furnizate de către Ministerul Finanţelor Publice, CE a emis decizia de autorizare C92020) 5555 final din 07.08.2020 a acestor modificări”, precizează sursa citată.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

21 de bănci sunt partenere în Program, iar zece dintre ele au solicitat deja majorarea plafonului.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)