Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a prelucrat toate cererile de înscriere în programul IMM Invest România, înregistrate până la data de 4 mai 2020, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare. Potrivit sursei citate, în mini-vacanţa de 1 Mai, echipa FNGCIMM a procesat toate cererile înscrise în programul IMM Invest până la data de 3 mai 2020.

Peste 37.000 de IMM-uri s-au înscris până în acest moment pe portalul IMM Invest

“Până în prezent avem un număr de 37.089 de IMM-uri, iar către bănci au fost trimise 20.139 de cereri. Sistemul merge foarte bine”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Dumitru Nancu.

El a menţionat că ritmul de înscriere a scăzut la 3.000-4.000 de cereri pe zi. “Urmează ca de astăzi băncile să ne transmită spre garantare şi sperăm mâine să începem să semnăm primele contracte”, a afirmat Nancu.

“În urma unei mobilizări fără precedent”, în care au fost implicaţi toţi angajaţii FNGCIMM, au fost analizate 47.896 cereri formulate de 37.089 IMM-uri înregistrate în aplicaţia www.imminvest.ro, iar 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare.

“Au fost primite mii de mesaje de la IMM-uri care au solicitat suportul echipei de consiliere pentru a afla modalitatea de accesare a programului şi s-au cerut clarificări sau sprijin în depăşirea unor dificultăţi apărute în procesul de înscriere. Ne-am străduit să răspundem în timpul cel mai scurt şi să oferim servicii de consiliere şi asistenţă permanentă”, se precizează în comunicat.

Reprezentanţii FNGCIMM susţin că “activitatea extrem de intensă şi susţinută” din ultimele şase zile a permis să fie respectată promisiunea făcută fiecărui IMM, ca în termen de maxim 72 de ore, să fie realizată analiza de eligibilitate a oricărei solicitări.

“Proiectele finanţate prin cea mai amplă şi complexă schemă de creditare, garantare şi ajutor de stat destinată IMM-urilor implementată vreodată în România, fie din fonduri guvernamentale sau europene, va genera un efect semnificativ în economie prin infuzia imediată de lichiditate în ecosistemul de afaceri şi, foarte important, va consolida relaţia de parteneriat între antreprenori – FNGCIMM şi finanţatori, iar creditarea garantată va deveni, sperăm, o modalitate firească de dezvoltare a companiilor în mediul de afaceri românesc”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.

Din cele 53.190 de cereri introduse în aplicaţie de la demararea programului IMM Invest România, au fost analizate 47.896 cereri (reprezentând 90% din total cereri), formulate de 37.089 IMM-uri înregistrate în aplicaţie, un număr de 20.139 de solicitări au fost transmise la bancă (43,56%), pentru un număr de aproximativ 26.000 de cereri au fost necesare clarificări, iar 49 de solicitări au fost respinse, motivul fiind că nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului. Totodată, 4.519 de cereri (8,7%) urmează să fie luate în analiză.

Reprezentanţii FNGCIMM reamintesc că aplicaţia programului IMM Invest România va rămâne deschisă până 31 decembrie 2020, având un plafon alocat de 15 miliarde de lei.

Profesor Universitar

Bogdan Căpraru este Profesor Universitar Doctor în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Leave a Reply

  • (not be published)