Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a acestui an, de la 3,2% în luna februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,37%, mărfurile alimentare cu 1,59%, iar serviciile cu 2,21%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“Preţurile de consum în luna martie 2021 comparativ cu luna martie 2020 au crescut cu 3,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2020- martie 2021) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2019 – martie 2020 ), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,1%”, precizează INS.

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)