Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“Preţurile de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) este 2,8%”, se spune în comunicat.

Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna mai a acestui an comparativ cu mai 2020, în timp ce ieftiniri importante se regăsesc la cartofi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

Conform INS, energia electrică s-a scumpit cu 16,97% în mai faţă de perioada similară din 2020 şi cu 18,22% comparativ cu decembrie 2020. Raportat la luna aprilie 2021, preţul energiei electrice a rămas acelaşi. În mai 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, la capitolul mărfuri nealimentare se constată ieftiniri la gaze, cu 2,16%, şi la energie termică, de 0,21%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 11,49%, iar tutunul şi ţigările cu 7,03%.

În cazul mărfurilor alimentare, uleiul comestibil s-a scumpit cel mai mult, cu 13,14%, în luna mai, raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior. În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 32,02%. Raportat la aprilie 2021, cartofii s-au scumpit cu 11,74%, iar ouăle s-au ieftinit cu 1,04%.

De asemenea, în mai 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, serviciile de igienă şi cosmetică s-au scumpit cu 5,76%, iar cele de îngrijire medicală cu 5,26%. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în perioada menţionată cu 16,32%. Faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au serviciile de transport aerian, cu 2,27%.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)