Nepi Rockcastle

ING Bank a intermediat, alături de un consorțiu de bănci, a doua emisiune de obligațiuni verzi pentru NEPI Rockcastle în valoare de 500 milioane euro

ING Bank a fost implicată într-o nouă emisiune de obligațiuni verzi, în valoare de 500 milioane de euro, pentru NEPI Rockcastle – cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrală și de Est. Fondurile vor fi utilizate pentru refinanțarea portofoliului de clădiri sustenabile și finanțarea proiectelor de eficiență energetică ale grupului NEPI Rockcastle.

Emisiunea a generat un interes masiv din partea investitorilor, în special a celor dedicați proiectelor de sustenabilitate. Astfel, oferta a fost suprasubscrisă de aproape 3 ori, ajungând la peste 1,5 miliarde de euro, reflectând încrederea investitorilor în modelul de business al grupului și strategia financiară prudentă. Obligațiunile au o maturitate de 8 ani și un cupon fix anual de 2%.

„Ne bucurăm să fim din nou alături de NEPI Rockcastle, alături de care ne-am asumat obiectivul unei tranziții spre o economie sustenabilă. În 2020, am structurat programul de finanțare verde și am intermediat prima obligațiune verde pentru NEPI Rockcastle, în valoare de 500 milioane de euro. Iar în 2021, am transformat creditul în valoare de 100 milioane euro acordat grupului într-unul verde, prin adăugarea unor componente ESG (de mediu, sociale și de guvernanță).

În ING, ne propunem să fim banca pentru sustenabilitate și credem că avem nevoie de progres, nu perfecțiune, și sprijinim fiecare pas al clienților noștri pentru diminuarea impactului schimbărilor climatice.”, este de părere Claudiu Sabău, Head of Clients, divizia Wholesale Banking, ING Bank România.

Emisiunea de obligațiuni verzi a fost aranjată de către un consorțiu de bănci: ING Bank, Citi, J.P. Morgan, Société Générale și UniCredit.

La nivel global, ING este lider pe segmentul obligațiunilor sustenabile, cu aproape 190 tranzacții de sustenabilitate în primele nouă luni ale anului 2021. Anul trecut, ING s-a alăturat alianței bancare Net-Zero, cu scopul de a reduce emisiile de gaze de seră și de a atinge emisii nete zero până în anul 2050. Prin propria metodologie Terra, ING își continuă strategia de a identifica oportunități pentru finanțare verde și de a sprijini obiectivele sustenabile ale clienților săi prin soluții financiare dedicate, cunoștințe și expertiză.
Totodată, conform clasamentului realizat de compania de cercetare Corporate Knights în luna ianuarie 2022, ING se află pe locul 61 în topul celor mai sustenabile 100 de corporații din lume, din aproape 7000 analizate.

Interes crescut din partea investitorilor pentru proiecte sustenabile

Potrivit unui studiu lansat de ING anul trecut, 72% dintre investitori au declarat că au un apetit mai mare pentru portofolii de proiecte verzi și vor mai multă transparență din partea companiilor cu privire la obiectivele lor de sustenabilitate. Combaterea schimbărilor climatice se află în topul priorităților de sustenabilitate pentru peste jumătate din investitorii instituționali care au participat la studiul ING.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)