ING Bank a realizat un profit net, în primul trimestru din 2019, de 197 milioane lei, fată de 193 de milioane de lei în trimestru din 2018. Banca anunță că veniturile au crescut cu 16%, la 491 milioane lei, iar costurile operaționale cu 7%, la 221 milioane, influențate în special de dinamica costurilor salariale și a costurilor de reglementare.

Potrivit băncii, baza de clienți activi persoane fizice a crescut cu 141.000, respectiv cu 12% în dinamica anuală, atingând pragul de 1,32 milioane. Astfel, numărul clienților cu venit recurent într-un cont ING a ajuns la 873.000, cu 17% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Profitul brut este de 222 milioane RON, cu 4% mai mult comparativ cu 1Q18, în urma unei evoluții pozitive în condiții de piață dificile.

Costul cu deprecierea activelor a crescut la 48 milioane lei, ca urmare a constituirilor de provizioane suplimentare pentru portofoliul de credite de consum, spre deosebire de anul trecut când banca a beneficiat de o eliberare de provizion pentru expunerile corporative. Rata creditelor neperformante a ajuns la 3,5% în 1Q19, ușor mai ridicată față de finalul anului trecut, însă semnificativ sub media pieței. Profitul net al companiei a ajuns la finalul primului trimestru la 197 milioane RON.

Digitalizarea și experiența diferențiată oferită clienților ING Bank România susțin creșterea comercială

„Performanța ING Bank Romania rămâne una puternică, la începutul aniversării celor 25 de ani, păstrând tendința comercială pozitivă dobândită pe parcursul anului 2018. În primul trimestru al acestui an numărul de clienți ING a crescut per total cu 78.000 pe toate segmentele de clienți, fiind în continuare în topul băncilor recomandate de către clienți, conform studiului Net Promoter Score.

Rezultatele organice obținute în acești 25 de ani ne dovedesc ca produsele dezvoltate pornind de la comportamentul clienților, soluțiile digitale și practice, ne permit să simplificăm procesele, economisind timpul clienților noștri în relația cu banca. Rata de adopție a aplicației de plată cu telefonul, ING Pay, creșterea proporției creditelor online acordate la 17% sau creșterea cu 30% a clienților Mid-Corporate și IMM înrolați în platforma dedicată de internet banking, ING Business, dovedesc că de 25 esti cu un pas în față când ești cu ING” a declarat Michal Szczurek, CEO ING Bank România.

Volumul creditelor acordate a crescut cu 4,6 miliarde lei pe parcursul ultimelor 12 luni, ajungând la 26,1 miliarde RON (+22%), cu creșteri semnificative atât în segmentul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice. Cota de piață a crescut cu 1,1% față de martie 2018, la 10,1%. Mixul în portofoliu rămâne ponderat între creditarea persoanelor fizice (58%) și cea a companiilor (42%). Creditarea IMM-urilor a crescut cu 22% față de perioada similară a anului trecut. În cadrul segmentului persoanelor fizice, numărul noilor credite acordate a ajuns la 1 din 5 dosare oferite prin ING Bank pe piață.

Soldul fondurilor atrase a crescut cu 11% în ultimul an, cu o creștere de 3,1 miliarde lei și totalizând 31,05 miliarde lei la finalul lunii martie. Cota de piață a băncii pe acest segment a ajuns la 9,0%, comparativ cu 8,8% în 1Q18, creșterea datorându-se în special dezvoltării portofoliului dedicat persoanelor fizice.

Digitalizare accentuată, interacțiuni 100% personale

ING își urmează în continuare strategia digitală, axată pe mobil ca principal canal de tranzacționare pentru clienți. Peste jumătate dintre clienții activi ING utilizează aplicația mobilă, în care se autentifică, în medie, o dată la două zile. Traficul mobil a crescut cu 60% în comparație cu 2018, înregistrându-se până la 10 milioane de vizite pe lună în Home’Bank.

Mai mult, pentru 330.000 dintre clienți, mobilul reprezintă singurul canal de interacțiune cu ING, pe care îl utilizează pentru diverse nevoi, de la transferul de bani către un contact, plata facturilor, primirea de notificări de tip ”push” de fiecare dată când cardul este folosit, până la încheierea unei asigurări de viață în mai puțin de 5 minute – cel mai recent produs încorporat în aplicație.

Creditul de nevoi personale este încă un punct de referință, în 17% din cazuri fiind acordat electronic, dar și alte produse precum ING Pay au o rată de adopție extrem de rapidă: aproximativ 70.000 clienți folosesc telefonul mobil cu sistem de operare Android pentru a plăti în magazine și, în curând, utilizatorii Apple vor putea beneficia de aceeași opțiune.

Digitalul a devenit un standard în viața clienților ING. Preferința pentru utilizarea mediilor digitale se remarcă și în cadrul segmentelor de clienți Mid-Corporate Banking și din IMM-uri, prin creșterea accesării ING Business, platforma de digital banking destinată acestora, lansată anul trecut. Astfel, în primul trimestru din 2019, numărul de clienți Mid-Corporate și IMM înrolați pe această platformă a crescut cu 30%, în timp ce numărul de tranzacții și de autentificări s-a dublat față de trimestrul anterior. 30% dintre aceste vizite s-au efectuat prin aplicațiile mobile native ING Business (disponibil pe iOS și Android), comportament ce confirmă interesul crescut al clienților pentru interacțiunile digitale cu banca și în segmentul B2B.

Investițiile de anul trecut în IT, infrastructură și operațional au rezultat în cea mai mare rată de disponibilitate a serviciilor electronice înregistrată în ultimul an, de 99.91%, timpul de indisponibilitate fiind în principal consecință lucrărilor de mentenanță programate la ore târzii la sfârșitul săptămânii. De asemenea, ING a raportat o disponibilitate de 100% pentru plățile cu cardul pentru a treia lună consecutiv.

ING Bank România a inaugurat, pe 22 aprilie 2019, un nou concept de office (situat pe Calea Dorobanți 135-145, București), ce își propune să ofere o reinterpretare a rolului pe care îl are sediul clasic de bancă.

În 2019, ING testează, într-un proiect pilot, un nou concept de office ce pune în prim plan experiența clienților și creează conexiuni relevante cu banca, utilizând un nou model de servire și elemente de design interior care să facă clienții să se simtă „acasă la ING”. Astfel, un accent deosebit se va pune pe consiliere și educație financiară digitală, pentru a susține și inspira clienții să facă cele mai potrivite alegeri în funcție de nevoile acestora.

„Casa ING reflectă răspunsul nostru la dinamica societății și la nevoile specifice ale clienților. Pe de o parte, întâlnim tendințele tot mai accentuate de digitalizare, și pe de altă parte, recunoaștem o nevoie incontestabilă de comunicare si consultanță, cu valoare adăugată, prin discuție față în față cu un consultant. Este un nou concept de office în România, unde se reunesc inovația, expertiza și grija pentru clienți”, a declarat Javier Montes Pita, Head of Retail Banking, în cadrul evenimentului de lansare.

În 2019, proiectul pilot își propune să analizeze răspunsul clienților la acest nou concept de office, care se diferențiază nu numai prin elemente de design interior, dar mai ales printr-un nou tip de interacțune între clienți și personalul băncii.

Schimbările de management

După un mandat de 7 ani în România, CEO Michal Szczurek va prelua o nouă poziție în grupul ING, urmând să gestioneze divizia de retail ING Asia. Pe parcursul șederii lui în România, ING Bank a crescut la o cotă de piață de 10,1% în segmentul de creditare, de la 4,5% cât înregistra în 2012, fără nicio achiziție, fiind singura bancă internațională din top 10 cu această realizare. Pe parcursul ultimilor 4 ani, segmentul de retail a raportat o creștere a numărului de clienți de două cifre, în timp ce segmentul de mid-corporate și-a dublat cota de piață în ultimii 3 ani.

Primele luni ale acestui an au mai adus schimbări în managementul ING, cu Răzvan Sighinaș alăturându-se conducerii ING din martie, în rolul de CIO. Răzvan are o experiență de 18 ani în domeniul IT, după ce a început ca software engineer, ocupând apoi roluri operaționale și senior management în SUA și Europa pentru jucători mari ai industriei precum Oracle, Vodafone sau Electronic Arts.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)