Propunerea de lege privind insolventa persoanelor fizice a primit un aviz favorabil in Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senat si continua parcursul legislativ la celelalte comisii. Ana Birchall, initiatoarea propiectului, afirma ca legea falimentului personal ajuta romanii sa-si plateasca datoriile, protejandu-i de executari silite si face apel la colegii sai din Parlament sa analizeze cu celeritate aceasta initiativa si sa o trimita in plen cu raport de adoptare.

“Initiativa mea legislativa privind insolventa persoanelor fizice, cunoscuta si drept legea falimentului personal, sprijina romanii sufocati de datorii, reprezentand un ajutor real pentru cei care risca sa-si piarda agoniseala de-o viata prin executari silite. Masura vine in ajutorul consumatorilor persoane fizice, debitori de buna credinta, care nu pot sa-si achite datoriile la ratele bancare lunare, de exemplu”, spune deputatul social-democrat.

Ana Birchall precizeaza ca initiativa sa legislativa acorda un ajutor debitorului persoana fizica, dandu-i posibilitatea sa-si plateasca datoria in termen de cinci ani, in baza unui plan de rambursare, si nu sa fie pus in fata executarilor silite sau lichidarii bunurilor.

“Toate procedurile judiciare, fie in fata instantelor de judecata sau executarile silite, se suspenda iar acumularea de dobanzi si penalitati dupa momentul initierii procedurii de insolventa se stopeaza si orice proceduri de executare silita nu mai pot incepe. Toate actele unilaterale ale debitorului, cum ar fi imputernicirile sau mandatele acordate, nu vor mai produce efecte”, mai spune aceasta.

Totodata, Ana Birchall sustine ca propunerea legislativa a fost elaborata avand la baza  “o analiza aprofundata a legislatiei in domeniu din 11 state, cum ar fi state ale Uniunii Europene precum Germania, Marea Britanie, Franta, Austria, Republica Ceha, Slovacia, Italia si Polonia, dar si din Statele Unite ale Americii, Singapore si Australia”.

“Aceasta initiativa legislativa ajuta la crearea unui cadru legislativ unic, care acorda preferinta planului de rambursare, nu lichidarii bunurilor sau executarilor silite si vizeaza tendinta generala de echilibrare a intereselor creditorilor si debitorilor persoane fizice”, afirma deputatul PSD.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)