Pentru BRD, 2016 a fost un an mai bun decât 2015, din punct de vedere al creșterii numărului de carduri şi plăţi, iar cele mai spectaculoase evoluții s-au înregistrat pe e-commerce şi tehnologia contactless, a menționat, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Conferinței „Eu plătesc cu cardul” organizată de publicația online www.BankingNews.ro, Ioana Pârvu, Director Marketing Produse şi Canale Alternative în cadrul BRD – Groupe Societe Generale.

„Am avut creşteri pe aceste două segmente în fiecare an, dar niciodată ca în 2016. Recent ne-am alăturat acestui carusel al ratelor pe cardul de credit, deoarece ne-am dat seama că dacă nu oferi posibilitatea de plată în rate, nu exişti. Iar această opțiune s-a văzut în cota de piaţă a băncii. Am lansat unul din cele mai bune produse de acest tip pe piață”, a completat Ioana Pârvu.

Legea cash-back, o provocare pentru bănci

În privința legii cash-back, directorul pe zona de canale alternative a BRD a atras atenția că aceasta presupune montarea de POS-uri chiar și la vânzătorii cu cifră de afaceri mică, iar provocarea BRD, care este și cel mai mare acceptator de pe piață, va fi ca odată ce a instalat POS-ul acesta să rămână activ.

„Este o provocare imensă, în condițiile în care în rural este foarte greu să bancarizezi populația. Pentru bănci, această lege ar putea conduce însă la o scădere de costuri, prin diminuarea numărului de ATM-uri. Există carduri bancare în rural, există și la pensionari. Ceea ce trebuie noi să facem este să luptăm împotriva unei mentalități, care determină românii să scoată banii de pe card de la ATM și să plătească factura cu bani cash, la casierie. Încercăm să educăm clienții în acest sens și am început să schimbăm structura agențiilor. Instalăm noi versiuni de terminale, acei roboței, și pentru a implementa acest sistem de tranzacționare acceptăm chiar și cardul altor bănci, pentru plăți, consultare sold”, a completat Ioana Pârvu.

Creșterea accelerată pe carduri de credit nu e îngrijorătoare. La BRD ne dorim creșteri de trei cifre pe nișa cardurilor de credit

Un topic al conferinței a fost creșterea aceelerată a cardului de credit și modul în care băncile se raportează la trendul din ultimul timp.

BRD, un actor bancar care a intrat recent pe acest segment nu vede în această evoluție un pericol pentru bănci, a spus Pârvu, menționând că „politica de creditare a băncilor e mult mai strictă ca în 2009 – 2010 când clienții veneau cu documente la bancă și nu știai dacă acelea sunt veniturile reale. Revenind la cardul de credit, am lansat acest produs în noiembrie, datele arată extrem de bine și sperăm ca pe viitor să avem creșteri de trei cifre pe acest segment, deoarece portofoliul nostru este încă mic. Suntem surprinși de ponderea plăților în total tranzacții”.

Directorul de canale alternative al BRD a detaliat cum se poziționează banca și pe segmentul carduri business și carduri în general, precizând că „în ceea ce privește cardurile business, anul trecut am depășit 102.000 carduri pe acest segment și ne dorim creșterea portofoliului. Per total, avem 2,3 milioane de carduri, ceea ce ne plasează pe locul 3 într-un top al băncilor pe acest segment”.

Multe tranzacții, abandonate din cauza parolei statice

Pentru a încuraja folosirea cardului la tranzacții online, BRD a îmbunătățit sistemul de logare, lansând parola dinamică. Rezultatul a fost o creștere semnificativă a tranzacțiilor. „Anterior, aveam foarte multe tranzacții cu parolă statică ce erau abandonate, deoarece până să facă plata clientul uita parola. Odată cu implementarea parolei dinamice, am dublat în circa 5 luni numarul de tranzacții”, a spus Ioana Pârvu.

O altă preocupare a băncii este educarea clienților, „inclusiv prin roboțeii de plăți montați în agenții. De-a lungul timpului am avut și programe pilot de educație financiară, în prezent ne concentrăm pe educarea clientelei prin intermediul personalului din agenții și pe educația oferită tinerilor” a mai spus directorul pe segmentul de canale alternative din cadrul BRD.

Conferința ”EU plătesc cu cardul” este un proiect dezvoltat de publicația online www.bankingnews.ro cu susținerea Asociației Române a Băncilor şi Asociaţiei de Plăţi Electronice din România, în calitate de Parteneri Instituţionali, Banca Transilvania, BCR și Banca Românească – Membră a Grupului National Bank of Greece – Parteneri Principali, Visa, Mastercard, BRD – Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank – Parteneri, cărora le mulțumim, pe această cale, pentru implicare.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)