Un titlu enervant. Recunosc. Nici mie nu-mi place, insa ultimii trei ani ne-au lovit atat de dur incat ne dau dreptul si – poate – obligatia de a ne gandi la viitor, incercand sa evitam greselile trecutului. In ultimul timp, agentiile internationale de stiri abunda de analize si opinii referitoare la relansarea economiei. Cresteri mai moderate sau mai accentuate, reveniri in “v” sau “w”, majoritatea specialistilor dezbat momentul in care economia mondiala va reveni pe plus.

Sunt adeptul stirilor pozitive si cred ca reprezinta un element important in mecanismul revenirii. Dar revenire cu orice pret? Luati unul cate unul, atat indivizii cat si companiile – ca si suma a intereselor acestora – isi doresc o recuperare cat mai rapida a cresterii economice. Frenezia dorintei de a reveni, data de dimensiunea suferintei si a disperarii, face insa de cele mai multe ori abstractie de sustenabilitatea revenirii. Dar cui ii pasa de sustenabilitate atata timp cat la nivel individual, asemenea sintagmei din filmul Trainspoting, “din viata scapa cine poate”? Poate guvernelor nationale? Poate organizatiilor suprastatale? Indivizilor care si-au asumat responsabilitatea sa ne conduca? Dar ce ne facem daca aceasta responsabilitate a devenit atat de colectiva si interdependenta incat nu se mai poate manifesta chiar si in ipoteza in care conducatorii lumii ar actiona exclusiv in interesul umanitatii?

Revenind la sustenabilitate, ma intreb ce ar trebui sa se intample pentru a reveni din colaps pe de o parte si a aseza cresterea economica si evolutia societatii pe un fundament solid, pe de alta parte. Este oare de ajuns sa recunoastem instrumentele financiare derivate ca fiind cauza crizei? Este oare nevoie sa mergem un pas mai departe si sa recunoastem lacomia ca fiind factorul determinant? Mai mult, sa fie oare de vina fundamentele sistemului financiar? Intreaga oranduire sociala a tarilor asa zis “dezvoltate”?

Cu cat ne adancim mai mult in analiza cauzelor, cu atat este mai dificila sarcina de a ajusta mecanisme fundamentale pentru a preveni o manifestare asemanatoare ulterioara. Cu siguranta ca va mai urma o criza. Nu cred ca ciclicitatea evolutiei societatii si a economiei poate fi oprita vreodata. Insa, ne va ierta cineva daca urmatoarea criza va urma atat de curand incat sa ne prinda inca bandajandu-ne ranile asteia de acum? Pentru ca asa se va intampla daca vom continua sa actionam conform stirilor pozitive, daca ne vom alinia cu totii la eforturile guvernelor de a subventiona cresterea fara a actiona decisiv pentru remodelarea sistemelor fundamentale care au provocat depresia actuala a societatii.

Guvernele si bancile centrale ne indeamna sa consumam si sa investim pentru ca numai asa putem relua cresterea economica. In ce conditii Domnilor? In conditiile in care nu faceti mai nimic pentru stavilirea si reformarea sistemului actual al globalizarii si consolidarii gigantilor? In conditiile in care forta capitalului depaseste atat de usor reglementarile anti-monopol si practic orice granita administrativa? In conditiile in care sistemul financiar guvernat de legile pietei libere si sistematizat cu ajutorul regulilor prudentiale si ale guvernantei corporatiste, reprezinta in continuare un factor determinant global al lacomiei executivilor si actionarilor acestuia?

Este adevarat ca se fac anumite eforturi pentru evitarea crearii altor colosi financiari care ar putea deveni din nou “prea mari pentru a fi lasati sa moara”. Se spune, de asemenea, ca jucatorii locali vor capata o mai mare importanta, o data cu constientizarea de catre guverne a dependentei exagerate fata de companiile globale. Ar putea fi una dintre solutii. Revenirea atentiei catre campionii nationali, catre firmele mici si mijlocii prin vinele carora inca mai curge sangele adevaratei concurente si a pietei libere. Fragmentarea intentionata a unor industrii ce tind inspre monopol si globalizare ar putea limita lacomia actionarilor si inclinatia lor periculoasa catre maximizarea profiturilor. Chiar multinationalele ar putea fi epuizate de dificultatea asigurarii controlului operatiunilor la nivel continental sau global. Chiar ele singure ar putea alege sa se concentreze mai bine pe o piata mai limitata pentru a putea fi din nou eficienti. Teoretic, de-globalizarea si asa zisa re-localizare impreuna cu reglementarea hotarata a pietelor financiare ar putea sa ne fereasca de repetarea unei crize inca neterminate. Este oare posibil? Poate cineva sa stavileasca forta capitalului? Pentru ca, chiar daca companiilor locale li s-ar oferi un camp de batalie curatat de monopoluri si chiar daca firmele globale ar fi limitate sau chiar auto-limitate la zonele de dominatie de acasa, cine va pune la dispozitia celor mici resursele financiare necesare? Este oare o lupta pierduta? Poate ca da. Poate ca singura cale a ajustarii economiei si societatii mondiale este auto-ajustarea, atunci cand nu mai e mare lucru de facut si lucrurile se petrec independent de vointa noastra scapandu-ne de sub control.

Ne ramane doar o posibilitate. Sa ne revenim constient si sustenabil, fiecare in parte, sa ne pregatim de o noua criza si sa speram ca nu va veni curand. Ciclicitatea a fost pana acum modelul cresterii. Speram sa ramana la fel. Asta daca nu vom afla vreodata ca evolutia nu inseamna neaparat crestere. De obicei, avem de ales intre calea usoara si cea dreapta. Alteori calea usoara nu ne este la indemana. Asa ca pana una alta, sa ne legam centurile de siguranta si sa fim pregatiti. Nu ne asteapta vremuri prea bune. Oricati ministri om schimba in acelasi fel ca pana acum.

Ionut Patrahau
ionut.patrahau@virtualmanagement.ro

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)