BNR a trecut mult mai usor peste criza financiara care a inceput in 2008 cu leul greu, decat ar fi ar fi trecut cu leul cu multe zerouri, a declarat marti guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul simpozionului dedicat aniversarii a 10 ani de la denominarea monedei nationale.

“Suntem la ora de bilant: am indrazneala sa spun ca actiunea a fost bine pregatita si, in final, a fost o actiune de succes. Banca Nationala, conducerea Bancii Nationale a trecut mult mai usor de criza financiara din 2008 cu leul greu decat ar fi trecut cu leul cu multe zerouri. S-a castigat foarte mult la nivelul societatii prin simplificare (prin denominare n.r.). In economie s-a castigat credibilitate si increderea intr-un nou inceput. In 2005, Romania se despartea de o lunga perioada inflationista si intra pe o curba a productivitatii si profitabilitatii”, a subliniat guvernatorul BNR, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, pe langa faptul ca, in utlimii zece ani, inflatia a coborat la o singura cifra si se mentine la cifre scazute, leul a devenit o moneda de incredere. In plus, romanii economisesc predominant in lei, iar imprumuturile tind sa fie, si ele, denominate preponderent in moneda nationala. Guvernatorul BNR a precizat ca denominarea a contribuit la aceste evolutii, cel putin la nivel de perceptie.

Pe de alta parte, Mugur Isarescu este de parere ca trebuie sa invatam o lectie din aceasta masura complexa. In primul rand, este important sa invatam ca succesul depinde esential de o pregatire temeinica, a precizat seful BNR, referindu-se la discutiile cu privire la adoptarea euro. In plus, este importanta alegerea momentului si a contextului intern si international, unde intervin inspiratia si intelepciunea politica, dar si stabilirea dozajului, care este important in orice decizie, potrivit guvernatorului BNR.

In ceea ce priveste rezultatele comensurabile ale denominarii, Mugur Isarescu a mentionat chestiunile legate strict de noile monede si bancnote, mai mici, mai rezistente, mai usor de manevrat si depozitat, costurile casieriilor scazand datorita simplificarii operatiunilor.

Guvernatorul a amintit si obiectivele avute in vedere in momentul adoptarii deciziei de taiere a patru zerouri din coada leului, respectiv marcarea incheierii unui ciclu inflationist lung, marcarea faptului ca preturile in Romania sunt la niveluri nominale uzuale in Europa, usor de comparat, exprimarea indicatorilor valorici, de genul PIB, PIB pe locuitor, productiile, consumul si asa mai departe in lei noi, pentru a fi mai usor de comparat cu ce se intampla in Europa, dar si pregatirea trecerii la euro.

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)