Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca este de acord cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, privind efectele tensiunilor politice, si ca in aceasta perioada este nevoie de “calm si dialog”, pentru a fi transmis un mesaj de predictibilitate si stabilitate. Discutia a avut loc in contextul vizitei delegatiei FMI in Romania, schimbarii mai multor ministri din Guvernul Ponta si dupa referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, asupra caruia urmeaza sa se prununte Curtea Constitutionala.

Totodata, intalnirea a avut loc dupa declaratiile de luni ale guvernatorului BNR. Isarescu a afirmat ca politicienii vor afla curand ca pe pietele financiare “gura bate fundul”, singura solutie fiind dialogul, care ar trebui sa domine discursul politic, iar cine nu il stapaneste sa plece, fara a avea pretentia sa-i scoata pe ceilalti din casa.

“Indiferent ce a fost pana la 29 iulie (data referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, asupra caruia Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte, n.r.), institutiile statului, inclusiv Banca Nationala, functioneaza”, a spus Ponta.

Intrebat de jurnalisti daca a fost facut un apel la calm, avand in vedere declaratiile de luni ale guvernatului BNR, Ponta a rasupuns “la calm si dialog si sunt intru totul de acord cu guvernatorul”.

Isarescu a declarat luni ca politicienii vor afla curand ca pe pietele financiare “gura bate fundul”, singura solutie fiind dialogul, care ar trebui sa domine discursul politic, iar cine nu il stapaneste sa plece, fara a avea pretentia sa-i scoata pe ceilalti din casa.

“Folosesc cuvintele unui foarte bun prieten al Romaniei, personalitate in lumea finantelor, care mi-a spus chiar asa: «Mai, voi chiar nu aveti ce sa faceti?» (…) Asa judeca lumea, si nu trebuie uitat ca lumea aceasta este formata din piete de unde Romania ia sume importante ca sa-si finanteze deficitul bugetar si ca sa merg mai departe pentru a plati salarii, pensii. Deci, aici nu e vorba de o joaca a BNR si de o interferenta. Aici este vorba de a trasmite semnale foarte clare ca aceasta tara trebuie sa mearga inainte, institutiile trebuie sa-si faca datoria (…) Fiecare trebuie sa-si faca datoria, iar in materie de finante internationale, atentie, si in finante interne, mai mult decat in oricare alta parte, spun eu ca gura bate fundul, si il bate rau de tot. Si nu avem nevoi de asa ceva. Este un mesaj pe care il repetam”, a spus Isarescu.

El a aratat ca BNR isi face datoria, cauta sa obtina profit si sa achite la buget 80% din aceasta suma, care-l ajuta pe ministrul de Finante, Florin Georgescu, sa-si indeplineasca obiectivele.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)