Banca Transilvania analizeaza posibilitatea de a-si continua investitiile in extinderea retelei teritoriale din afara Romaniei, dupa ce la inceputul anului 2014 a inaugurat o agentie in orasul Roma. Horia Ciorcila, presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, a precizat pentru publicatia online www.bankingnews.ro ca institutia de credit analizeaza posibilitatea dezvoltarii numarului de unitati Banca Transilvania din Italia si, totodata, este interesata si de prezenta intr-o alta tara unde exista o comunitate puternica de romani – Spania.

Cum campania de promovare a prezentei Bancii Transilvania in Italia il infatiseaza pe Zanul Bancii Transilvania pregatit sa se plimbe pe strazile Romei cu un scuter, cel mai utilizat mijloc de transport in capitala Italiei, este posibil sa vedem in curand acelasi personaj publicitar dansand pe ritmuri de flamenco.

”In functie de rezultatele pe care le va consemna agentia de la Roma, vom analiza oportunitatea de a extinde prezenta Bancii Transilvania in Italia. Totodata ne gandim si la piata din Spania, acolo unde exista o comunitate importanta de romani”, a declarat Horia Ciorcila pentru www.bankingnews.ro.

Intrebat daca Banca Transilvania vizeaza mai mult decat pozitia a treia – ocupata, in prezent, de institutia de credit in topul bancilor dupa nivelul activelor – actionarul Banca Transilvania a mentionat ca un asemenea obiectiv este foarte greu de realizat, in conditiile in care BRD si BCR sunt la o distanta mare fata de banca din Cluj, care a implinit anul acesta 20 de ani de la infiintare.

”Noi ne continuam strategia agresiva de dezvoltare. Dupa cum se poate observa crestem constant. Banca este foarte vie, insa nu ne-am facut un obiectiv din a ocupa o anumita pozitie in topul bancilor dupa active. Oricum, pentru un salt atat de mare, care sa aduca Banca Transilvania aproape de locul al doilea in sistemul bancar, ar fi necesara probabil si o achizitie, pe care nu o excludem dar care depinde foarte mult de oportunitatile ce apar pe piata. Pe de alta parte, atingerea unui asemenea obiectiv nu depinde numai de noi, ci si de strategiile si evolutiile celor doi mari competitori, care beneficiaza de sustinerea bancilor mama”, a evidentiat Horia Ciorcila.

Distanta dintre BRD, ocupanta pozitiei a doua in topul bancilor cu o cota de piata de 13%, si Banca Transilvania (8,9%) este de 4,1 puncte procentuale. Banca Transilvania avea la 31 decembrie 2008 o cota de piata de 5,4%, reusind, in cei cinci ani de criza financiara, sa creasca puternic acest indicator pana la 8,9%, cat era la finalul anului 2013.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)