Garanti Bank îl numește pe Iuliu Mureșan în funcția de Director General Adjunct, responsabil de coordonarea activităților Ariei Risc: Risk Management, Control Intern, Compliance și Guvernanță Corporativă, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Acesta își va exercita noile responsabilități după finalizarea procesului de autorizare al Băncii Naționale a României (BNR). Cu o experiență de peste 17 ani în domeniul bancar, Iuliu Mureșan are cunoștințe solide în domeniul managementului riscului, deținând anterior funcția de Chief Risk Officer și Membru al Comitetului Executiv, în cadrul Bank Leumi România.

„Ne bucuram să îl întâmpinăm pe Iuliu Mureșan în cadrul echipei Garanti Bank Romania. Prin cunoștințele, profesionalismul și experiența sa bogata, el va aduce o contribuție semnificativă în planurile noastre de continuare a creșterii pe piața locală”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank.

Noul Director General Adjunct al Garanti Bank este absolvent al Facultății de Finanțe Bănci din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și are o diplomă de masterat în domeniu, obținută în cadrul aceleiași Facultăți. Acesta și-a dezvoltat cariera în principal în zona de risc și control, strategie si management financiar, ocupând de-a lungul timpului, diverse funcții de conducere.

Despre Garanti Bank Romania

Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).

Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. TGB este o bancă universală cu servicii de top în toate segmentele de business. Banca deservește peste 14,5 milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, dar și retail, oferind servicii financiare integrate. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al TGB.

Garanti Bank România oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală.

Prezentă în România din 1998, banca a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de bancomate inteligente care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.
Anul trecut, Garanti Bank a fost premiată de prestigioasa revistă Global Finance pentru “Best Consumer Digital Bank in Romania”. Distincția a fost acordată în cadrul evenimentului “2017 World’s Best Consumer Digital Banks” și este al zecelea premiu pe care Garanti Bank îl primește din partea Global Finance în ultimii nouă ani.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm accesați www.garantibank.ro.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)