Keez, un start-up românesc care oferă servicii complete de contabilitate online pentru IMM-uri, se alătură BCR în cadrul programului StartUp Nation prin care afacerile la început de drum beneficiază de gratuități la produse, aplicații și servicii dedicate, se arată într-un comunicat de presă.

Așa cum prin intermediul pachetului StartUp GRATUIT de la BCR antreprenorii au practic banca în buzunar, pe telefonul lor, la îndemână, la fel au de astăzi și toate documentele contabile, facturile, chitanțele, rapoartele, bilanțurile, jurnalele și multe altele, pe același telefon, la îndemână, prin aplicația de Keez Mobile (facilități disponibile și în varianta web).

Indiferent de abonamentul lunar de contabilitate online Keez pe care l-au ales, antreprenorii aflați la început de drum au 6 luni gratuite la pachetul Mini și o paletă de beneficii dedicate:

  • Transmitere online a documentelor pentru realizare activități contabile
  • Acces on-line 24/7 la toate documentele financiare plus modul facturare
  • Raportări complexe și simplificate disponibile în timp real pe desktop și mobil
  • Pontaj în timp real și generare automată contracte de muncă pentru salariați
  • Întocmire contabilitate financiară, jurnal TVA, balanță, registre contabile obligatorii, realizare bilanț
  • Depunere declarații taxe și impozite, realizare documente salarizare și ITM.

Cu ocazia lansării parteneriatului dintre Keez și BCR, Daniel Mateescu, CEO Keez, a declarat: “Sunt fericit că BCR a ales Keez să facă parte din acest program în care se încurajează și se sprijină firmele mici cu idei mari, un parteneriat în care responsabilitatea, încrederea și etica sunt valori prețuite. Implicarea în susținerea firmelor tip “start up” este o prioritate și pentru Keez. Deși suntem o firmă de contabilitate online, noi ne implicăm și în educația financiară și de business a clienților noștri. Consultanța nelimitată din partea experților CECCAR parteneri KEEZ face din pachetul de beneficii pe care start up-urile le au incluse.”

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)