Taxa pe tranzactii financiare este o idee proasta, pentru ca asa-zisa penalizare a bancilor, in urma costurilor suplimentare, se va transfera asupra clientilor, a declarat, luni, Valentin Lazea, economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). “Noi, principial, analizand aceasta taxa ca economisti, consideram ca este o idee proasta. Indiferent cat de mult ar sustine-o una sau alta din tari in negocierile de la Bruxelles noi ne uitam si vedem o gramada de dezavantaje. In primul rand, in secunda doi, daca se va aproba taxa aceasta, costurile suplimentare pentru banci, chipurile cele care ar urma sa fie penalizate, vor fi trecute asupra consumatorului final”, a explicat Lazea.

De asemena, economistul-sef al BNR spune ca taxa ar afecta competitivitatea institutiilor financiare din Europa, in raport cu cele din restul lumii, si aceasta nu are legatura cu Agenda Europa 2020.

“In al doilea rand, o asemenea taxa care s-ar aplica numai bancilor si institutiilor financiare europene ar crea un dezavantaj competitiv pentru acestea pe plan mondial, alte tari neaplicand astfel de taxe, americanii, asiaticii si asa mai departe. In al treilea rand, o asemenea taxa nu are niciun fel de legatura cu obiectivele declarate ale Agendei Europa 2020, care vorbeste despre forta de munca, mediul inconjurator, poluare, energie despre orice vreti dar nu despre penalizarea bancherilor”, a adaugat Lazea.

Taxa ar penaliza si bancile nevinovate de criza

“In al patrulea rand, creeaza hazard moral pentru ca ar pedepsi nediscriminatoriu toate institutiile financiare, unele dintre ele au fost implicate in pasii care au dus la criza, altele poate nu au fost. Poate au fost unele fonduri de asigurari sau de pensii care care s-au comportat exemplar. Poate au fost si banci care au fost cat se poate de prudente. De ce sa ii penalizam pe toti si sa ii bagam in aceeasi oala?”, a spus Lazea.

Potrivit acestuia, in al cincilea rand taxa pe tranzactiile financiare poate crea o evaziune pe scara mare fiind cunoscuta abilitatea sectorului financiar de a inventa vehicule noi netaxabile.

‘Din punct de vedere pragmatic, atata timp cat este suficient un singur veto pentru ca aceasta taxa sa nu treaca, nu se poate rezonabil astepta ca Marea Britanie, al carei Citi ar fi penalizat excesiv prin aceasta taxa, sa fie de acord cu introducerea ei’, a mai afirmat economistul-sef al BNR.

El a mai spus ca taxa pe tranzactii financiare s-ar baza pe cumpararile si vanzarile de instrumente financiare intreprinse de catre institutiile financiare insemnand banci, companii de asigurari, fonduri de pensii si asa mai departe. La o rata de taxare de 0,1% pentru actiuni si obligatiuni, respectiv 0,01% pentru instrumente derivative, ar putea veni la bugetul Uniunii Europene venituri intre 43 – 54 miliarde de euro.

SURSA: Agerpres

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)