Discutiile cu privire la legea conversiei creditelor din franci sau in euro in moneda romaneasca pentru persoanele fizice au fost amanate cu doua saptamani. Decizia a fost anuntata de Daniel Zamfir, deputatul fiind implicat si in acest demers legislativ. “Am amanat două saptamani discutiile la Legea Conversiei. Era foarte necesara amanarea pentru a armoniza atat punctele de vedere ale asociatiilor de protectie a consumatorilor cat si cele doua proiecte de legi ale conversiei care sunt acum in dezbatere la Parlament. Am discutat si cu liderul deputatilor UDMR, Mate Andras, cu care am convenit ca legea asa cum a iesit din Senat e inadmisibila si vom discuta plecand de la propunerea lor. Noi am finalizat amendamentul pe care il voi discuta cu asociatiile si cu cativa colegi din Comisia Juridica, iar zilele următoare il voi depune la Parlament”, spune deputatul pe pagina personala de Facebook.

Proiectul a fost initiat de deputatul PSD, Ana Birchall in 2014 si a fost sustinut de alti 130 de deputati. In 2015 deputatii au venit cu o serie de modificari, insa interesul fata de acest proiect a scazut. Intre timp, legea conversiei a captat si interesul deputatului Daniel Zamfir, initiator al legii darii in plata, care a promis clientilor cu credite in franci ca va lansa o solutie viabila privind conversia si mai ales va tine cont si de proiectul depus de deputatul UDMR, Cseke Attila. Clientii pot converti creditul in lei, la cursul mediu de schimb din luna in care a fost semnat contractul, potrivit initiativei UDMR.

Cum arata Legea Conversiei in 2014

Initiatorii propuneau in 2014 ca legea sa se aplice unitar contractelor de credit aflate in desfasurare la momentul intrarii in vigoare a legii, dar si contractelor de credit viitoare. Conform initiativei, bancile vor fi obligate ca atunci când valoarea creditului initial este depasita cu 20 la suta sa informeze consumatorul, acesta putând sa opteze pentru convertirea in moneda care il avantajeza mai mult, fara a dauna principiilor legilor si reglemetarilor interne ale institutiilor bancare.

“Consideram ca majorarea ratelor bancare datorate de catre consumatori cauzate de fluctuatiile ratei de schimb valutar este injusta functionând in detrimental românilor care au credite in valuta, inclusiv in cazul contractelor de credit incheiate fara sa detina toate informatiile privind riscul pe care fluctuatiile cursului de schimb le are asupra ratelor”, mentioneaza initiatorii in expunerea de motive.

Autorii proiectului aratau ca pentru conversia creditelor in moneda nationala, consumatorii trebuie sa aduca garantii suplimentare bancilor, deoarece valoarea pietei imobiliare a scazut drastic in ultimii ani.

“Expunerea consumatorilor de credite in valuta la riscurile generate de fluctuatiile cursului de schimb valutar trebuie corectata prin masuri care sa protejeze consumatorii de buna-credinta care se confrunta, independent de vointa lor, cu greutatea sau imposibilitatea de a-si achita ratele lunare la banca”, apreciau initiatorii Legii Conversiei.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)