Banca Nationala a Romaniei a anuntat astazi maxim istoric pentru euro, care a depasit un nou prag si a ajuns la 4,6009 lei. De asemenea si dolarul a inregistrat un nou record: 3,7999 lei. Cotatia de luni indica o scadere a leului cu 6,5%, fata de euro, comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Moneda nationala continua sa se deprecieze si pe interbancara, unde s-a atins un nou record, de 4,61 lei/euro, intr-o piata in care prezenta BNR nu este vizibila, spuns dealerilor.

Dupa publicarea cursului de referinta, cursul a urcat rapid la 4,61 lei/euro, desi volumele transferate au ramas modice. In jurul orei 13:20, bancile cotau euro la 4,6090 – 4,6120 lei/euro.

In raport cu dolarul, moneda nationala a pierdut 13,8% comparativ cu finele lui 2011, de la 3,3393 unitati.

Cursul pentru franc a urcat de la 3,8173 lei/franc la 3,8314 lei/franc, reprezentand maximul pentru ultimele 11 luni.

O rata oficiala mai ridicata a fost inregistrata la 12 august 2011, cand francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cotatiile pe piata interbancara au urcat la 4,5995 – 4,6030 lei/euro, in prima ora a sedintei de luni, aproape de maximul istoric atins vineri, de 4,6030 lei/euro.

Recordul de pe 20 iulie a fost atins pe fondul ordinelor de cumparare de euro, plasate de jucatorii straini, imediat dupa anuntul Comisiei de Etica a Universitatii, care a decis ca premierul Victor Ponta a plagiat in teza de doctorat.

Primele tranzactii din sedinta interbancara de luni au fost realizate la 4,5960 lei/euro, paritate foarte apropiata de inchiderea de vineri, de 4,5925 – 4,5950 lei/euro.

In prima ora cotatiile au crescut foarte usor si au ajuns la 4,5995 – 4,6030 lei/euro. Cel mai inalt nivel tranzactionat a fost de 4,6000 lei/euro.

“Nivelul de 4,6 lei/euro este unul psihologic si se pare ca jucatorii se asteapta ca BNR sa intervina din nou daca acest prag este depasit, la fel cum a facut si vineri. Pe de alta parte, cred ca jucatorii asteapta noi stiri din sfera politicului, pentru ca directia este clara spre deprecierea leului in contextul tensiunilor politice. Piata este in asteptare, pentru ca volumele de tranzactionare in prima ora a sedintei sunt foarte reduse, iar fluctuatiile cotatiilor sunt aproape insesizabile”, a afirmat un dealer.

Dupa prima ora a sedintei interbancare de la Bucuresti, zlotul si forintul se depreciau in raport cu euro cu 0,3% si 0,7%, concomitent cu o depreciere a euro in raport cu dolarul.

Cursurile de referinta publicate vineri de Banca Nationala a Romaniei pentru euro si dolar au atins noi valori record, de 4,5848 lei / euro si respectiv 3,7438 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt in ultimele aproape trei saptamani, cu 3%, desi banca centrala a intervenit permanent in piata pentru a limita caderea monedei nationale.

Cotatia de referinta publicata vineri indica o scadere a leului cu 6,1% fata de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotatie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.  Cursul pentru dolar a crescut vineri cu 3,1 bani, de la 3,7128 unitati la 3,7438 unitati.  Comparativ cu finele anului trecut, leul a pierdut 12,11% fata de dolar, de la 3,3393 unitati. Cursul pentru franc a urcat cu 1,71 bani, la 3,8173 lei/franc, reprezentand maximul pentru ultimele 11 luni. O rata oficiala mai ridicata a fost inregistrata la 12 august 2011, cand francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)