Romexpo se va împrumuta de la Libra Internet Bank cu 55 de milioane de lei (peste 12 milioane de euro) pentru finalizarea a două noi pavilioane expoziționale, urmând să garanteze creditul cu ipotecă imobiliară atât asupra viitoarei construcții, dar și asupra celor 21 de pavilioane deja existente, potrivit Profit.ro

Va fi instituită ipotecă mobiliară și asupra creanțelor rezultate din contractele de închiriere încheiate de Romexpo cu trustul de presă Intact, pentru găzduirea studiourilor TV ale Antena.

În urmă cu două luni, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că pavilionul A din cadrul Centrului Expozițional Romexpo va fi transformat într-o sală polivalentă care va purta numele gimnastei Nadia Comăneci, costul total al reamenajării pavilionului ajungând la aproximativ 30 de milioane de euro.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)