Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o scădere accentuată a activităţii în toate sectoarele economiei, reducerea numărului de salariaţi în toate sectoarele economiei şi creşterea preţurilor în comerţul cu amănuntul, potrivit rezultatelor unei anchete publicată marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În cadrul anchetei de conjunctură din luna aprilie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o scădere accentuată a volumului producţiei (sold conjunctural -70%).

“Dintre activităţile care vor înregistra cele mai însemnate scăderi menţionăm fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (sold conjunctural -97%) şi fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (sold conjunctural -91%). Activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -4%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere, soldul conjunctural fiind de -40% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural 0%)”, se spune în comunicat.

Potrivit estimărilor din luna aprilie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni o scădere accentuată a volumului producţiei (sold conjunctural -57%). Managerii estimează scăderea numărului de salariaţi (sold conjunctural -40%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o scădere moderată a acestora (sold conjunctural -10%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de scădere accentuată a activităţii economice (sold conjunctural -58%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra scădere (sold conjunctural -35%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni o scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -25%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +16%).

Conform estimărilor din luna aprilie 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o scădere accentuată în următoarele trei luni (sold conjunctural -62%). Cele mai mari scăderi se vor înregistra în activităţile de creaţie şi interpretare artistică (sold conjunctural – 100%), urmate de activităţile hotelurilor şi a altor facilităţi de cazare (sold conjunctural – 99%), de activităţile agenţiilor turistice şi ale tur- operatorilor (sold conjunctural – 97%) şi de activităţile sportive, recreative şi distractive (sold conjunctural – 96%). În sectorul de servicii se estimează scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural – 37%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -14%).

Instituţia precizează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)