Ministerul Finanţelor a operat schimbări la CEC Bank. În luna mai 2019, mandatul președintelui Radu Ghetea a expirat și nu a mai fost prelungit. Radu Ghețea a fost schimbat din poziţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al băncii de stat, în locul lui fiind numit Valentin Tiberiu Mavrodin, şeful Trezoreriei Statului.

În 11 mai 2007, Radu Grațian Ghețea, președintele Alpha Bank România și al Asociației Române a Băncilor, a acceptat să preia funcția de președinte al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC), singura bancă din România rămasă în proprietatea statului.

În luna septembrie 2018, Radu Ghetea a pierdut functia de director general (CEO), dupa ce Ministerul Finanţelor a decis să modifice statutul băncii şi să treacă la sistemul dualist de conducere, mai precis separarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general.

Radu Gheșea este artizanul transformării bătrânei Case de Economii și Consemnațiuni, cel mai bun proiect al statului român din perioada postdecembristă.

Dupa rebrandingul gândit, dictat și manageriat de Radu Ghețea, CEC Bank arată ca o bancă, funcționează ca o bancă universală și a devenit un competitor demn de luat în seamă de marii jucători de pe piața locală.

În ultimii ani, Radu Ghetea a rezistat presiunilor politice de schimbare de la conducerea băncii.

Potrivit site-ului băncii, noul board al CEC Bank este format din Valentin Tiberiu Mavrodin – preşedinte al consiliului de administraţie – şi membrii Laurenţiu Gabriel Mitrache, Bogdan Neacşu, Mihaela Lucica Popa, Ciprian Badea, Mirela Sitoiu, Mihai Gogancea Vătăşoiu, Mirela Călugăreanu.

Nici Gheorghe Carabaşan, vicepreşedinte al CEC Bank, nu mai face parte din conducere. Mirela Iovu nu a primit o reînnoire a mandatului de vicepreşedinte executiv.

Potrivit presei, Tiberiu Mavrodin, secretar de stat la Finanțe și doctorand al Academiei Naționale de Informații, era numele vehiculat pentru a functia de ministru de finante, dupa demiterea lui lui Ionut Misa, in octombrie 2017. Era alegerea lui Mihai Tudose și beneficia și de sprijinul unor oameni din Banca Națională, potrivit surselor media.

Ulterior, dupa negocierile din PSD, in 12 octombire 2017, Mihai Tudose a semnat deciziile prin care Enache Jiru a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, iar în locul său a fost numit Tiberiu Mavrodin.

Mavrodin Tiberiu Valentin, absolvent al ASE, doctorand al Academiei Naționale de Informații, membru în CA al mai multor companii detinute de stat, inclusiv la CEC Bank, director general la Trezorerie, a fost secretar de Stat la Ministerul Finanțelor Publice în 2008-2009.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)