Aproximativ 200 de debitori, actuali sau foști clienți ai băncilor, au manifestat, duminică, în București, nemulțumiți de faptul că Parlamentul întârzie adoptarea Legii Conversiei creditelor, la cursul istoric, potrivit News.ro.

Participanții sunt clienți cu credite în franci elvețieni ce invocă imposibilitatea de plată a ratelor din cauza cursului de schimb. Explozia cursului valutar i-a afectat pe clienții cu credite CHF, nu-și mai pot achita ratele la bancă, sumele de plata în lei devenind și de peste trei ori mai mari decât cele de la momentul în care a fost accesat împrumutul.

Sub titulatura “Marș pentru conversie!”, protestatarii au susținut că legea dării în plată nu îi ajută, că plătesc rate mărite față de momentul achiziționării creditelor, dar nu vor să renunțe la casele lor.

chf3Protestul a fost organizat de Grupul Clientilor cu Credite in CHF. Marsul a inceput din fata Palatului Victoria, sediul Guvernului, la ora 12:00 si s-a oprit si la sediul BNRManifestantii au scandat “Conversia, conversia” si “DNA sa vina sa va ia!”. Pe pancartele purtate de protestatari se putea citi “Vrem conversia la data acordării”.

La sediul BNR, protestatarii au lasat, pe trepte, o coroana de flori si au aprins lumanari. In multime a fost prezent si avocatul Gheorghe Piperea, cel care a conceput mult discutatele legi ale conversiei (pentru care s-a protestat ieri) si a a darii in plata. chf

Mai multe mesaje sunt indreptate impotriva Bancii Nationale. Principala acuza: increderea in BNR este zero! De ce nu mai au clientii incredere in BNR?

Un raspuns poate fi “imaginea” oferita de Beatrice Aldea, vicepresedinte asociatia Parakletos, client “inrolat” in lupta contra bancilor, membru in Grupul Clientilor cu Credite in CHF:

“Mulți se întreabă ce avem cu BNR-ul, o așa instituție serioasă. Păi avem. Pentru că BNR a știut tot timpul ce conțin contractele din anii 2007-2008 ale băncilor și cu toate acestea le-a permis să modifice dobânzi, să introducă nenumărate comisioane, să acorde credite în monede exotice.
Întotdeauna BNR a susținut că nu este treaba ei relația dintre clienți și bănci, a susținut permanent că nu avizează drafturile de contracte. În 2010, dnul Ghețea din postura de președinte al ARB, afirma altceva în Parlament, spunea în fața parlamentarilor că BNR avizează contractele. De față cu BNR iar BNR… nu l-a contrazis. Susținea (în apărarea băncilor) ca drafturile contractelor poarta și amprenta BNR fiind avizate de aceasta din urmă. [există înregistrarea video] Cineva a mințit și nimeni nu a fost tras la răspundere pentru aceasta.

Tot așa mi-a fost vândut și mie contractul de credit, mi s-a spus să stau liniștită că totul e ok acolo, fiind avizat de BNR. Ei bine, nu a fost ok și exact ce remarcasem nelalocul lui instanța a considerat a fi abuziv. Atunci aveam încredere. Acum nu mai am”, afirmă Aldea pe pagina personală de Facebook.

SURSA FOTO: Grupul Clientilor cu Credite in CHF

Clienti Banca TransilvaniaVolksbank

chf4 chf5

 

 

chf2

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)