Un număr de 126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.

Și Ministerul finantelor Publice confirmă că, până la data de 8 mai 2020, 126.493 de persoane fizice și juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor.

Florin Cîțu precizează, totodată, că termenul până la care se mai poate solicita suspendarea plăţii ratelor bancare a fost extins până în 15 iunie.

“126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat deja de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor. Am decis astăzi să prelungim perioada de solicitare a suspendării până la 15 iunie 2020. În timp ce PSD-ul ameninţă cu moţiune de cenzură şi aruncarea României în haos, noi facem lucruri fantastice pentru români!”, scrie Cîţu joi seara, pe pagina sa de Facebook.

Guvernul a aprobat, în aprilie, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Până acum, puteau beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv până la jumătatea lunii mai. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)