Mugur Isărescu a declarat în cadrul conferintei ce a urmat după ședinta Consiliului de Administrație că BNR a intrat în “faza finală” cu noile măsuri macroprudențiale ce privesc limitarea gradului de îndatorare. Guvernatorul a precizat că discuțiile cu industria bancară dar și cu ceilalți factori decidenți s-au încheiat și că urmează punerea în forma finală a proiectului.

“Suntem în faza finală, vor fi anuntațe într-un timp nu prea îndepărtat” a precizat Mugur Isărescu. Guvernatorul a ținut să explice sintagma repetată permanent în presă ar trebui redefinită, iar “BNR se gândește la o orientare pe baze sănătoase a creditarii”.

“Este spre binele consumatorilor, utilizatorilor de credite, să-și evalueze bine posibilitățile de rambursare, ca să nu mai avem surprize.

Dificultățile de rambursare ale populației și ale companiilor sunt chestiuni de stabilitate financiară și pe noi ne preocupă acest lucru. Este și spre binele industriei să nu traiască din nou cu creșterea creditelor neperformante.

Nu avem instrumente foarte directe în acest sens. Mai exact, noi nu ne putem duce la o bancă să-i spunem crediteaza-l pe cutare, sau pe cutare… Nu putem să-i spunem nici sa acorde mai multe credite persoanelor fizice sau mai multe împrumuturi IMM-urilor.

Nu avem instrumente, nu avem nici autoritate legală să facem așa ceva. Ce putem să facem – prin instrumente indirecte, să corectam. Băncile sunt instituții independente care își asumă toate riscurile și urmăresc maximizarea profitului. Asta este o lege a economiei de piață.

Si atunci folosim acest instrument, care a capatat o denumire, intre timp – sunt masuri macroprudentiale – noi le-am mai utilizat in 2000-2005.

Mai în toată Europa se practică măsurile prudențiale. Cehia este mult mai înaintată decât noi. Austriecii din zona euro au măsuri prudențiale. Asta este lumea în care am intrat, după criză.

Cum aș vrea să le numim? Nu neapărat restricții de limitarea a creditării. Nu ne interesează acest lucru, nu dorim acest lucru, pentru că avem un nivel de intermediere redusă. Avem lichiditate în bănci, creditarea trebuie să crească sănătos.”

Mugur Isărescu a explicat clar cine va mai accesa împrumuturi: debitorii cu un scoring puternic, cu dovezi clare că își permit un împrumut, și mult mai important, clienții asumați.

Vrem să orientam creditarea pe baze sănătoase. Economia de piață funționează și pe baza de încredere, cum percepe publicul anumite măsuri. Orientarea noastră este să o împingem acolo unde este sustenabilă, unde se vor găsi clienți să-și asume aceste credite, vor folosi banii în scopuri pozitive și au resursa necesară să returneze banii.

Nu mai vrem să retrăim momentul în care dacă cineva nu putea să dea banii înapoi trebuia să fie tratat pozitiv, la nivelul societății… și exact creditorul să fie considerat un tâlhar.

În același timp ne gâandim la un echilibru pentru ca și băncile să aibă o atiudine mult mai explicită și pozitivă în ceeea ce privește clientul. E vorba de un alt tip de supraveghere, total separată, e o monitorizare a comportamentului băncilor”, a declarat Mugur Isarescu.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)