Lansat in noiembrie 2013, serviciul de mobile banking MyBRD Mobile numara peste 160.000 de utilizatori si este in topul celor mai descarcate 3 aplicatii financiare din magazinele sistemelor de operare iOS, Android si Windows Mobile, cu mai mult de 195.000 de descarcari pana in prezent.

Potrivit statisticilor bancii, operatiunile ordonate cel mai frecvent de utilizatorii MyBRD Mobile sunt platile interne (intre conturile proprii), urmate de plata facturilor de utilitati. Un utilizator activ BRD acceseaza serviciul de mobile banking in medie de 16 ori pe luna, media lunara a tranzactiilor fiind de 4 tranzactii per client, iar rata de utilizare, de 35%. Cei care acceseaza cel mai frecvent serviciul sunt utilizatorii de telefoane inteligente bazate pe sistemul iOS, urmati de posesorii de smart-phone-uri bazate pe sistemele de operare Windows si Android.

MyBRD Mobile le ofera clientilor o modalitate de transfer unica pe piata bancara din Romania, transferul direct catre un numar de telefon mobil. Beneficiarul platii poate ridica banii, imediat, de la orice agentie BRD, chiar si fara sa fie detinatorul unui cont bancar. Suplimentar, clientii beneficiaza de alte functionalitati inovatoare, precum plata facturilor de utilitati prin scanarea codului de bare si transferurile prin coduri QR catre alti utilizatori MyBRD Mobile.

In primele 7 luni ale anului 2015, utilizatorii au generat peste 430.000 de tranzactii in aplicatie,  in crestere cu 20% fata de intregul an 2014, valoarea tranzactiilor fiind, in acelasi interval, cu 60% mai mare decat cea inregistrata la finalul anului trecut.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)