Legea privind darea în plată dă bătăi de cap în continuare, chiar și în ziua în care a intrat în vigoare. ”Subțirimea” actului legislativ și a normelor de aplicare, discutată de atâtea ori în spațiul public, se manifestă și în rândul notarilor publici, care nu știu cum să aplice legea și cine este obligat să suporte impozitul la încheierea actelor de dare în plată.

Luați prin surprindere de această problemă, membrii Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România au solicitat Ministerului Finanțelor Publice lămuriri în acest caz, așteptând de la specialiștii ministerului o rezolvare.

Gabriel Biriş  – “Nu știu să vă zic. Nu noi facem legile, noi le aplicăm.”

Secretarul de stat Gabriel Biriş, prezent in direct la Digi24, spune că iniţiatorii ar fi trebuit să precizeze clar în lege cum se aplică impozitul pe tranzacţie. In lege nu se specifică cum va fi calculat impozitul: la valoarea creditului sau la cea a locuinţei date în plată, mai spune secretarul de stat.

“Vom analiza prevederile din Codul fiscal exact aplicabile în această situație – este vorba de acel impozit de 3-2-1 la sută pe venitul din transferul bunurilor din patrimoniul personal. Casele aceastea date în plată fiind un bun din patrimoniul personal, nefiind acest venit scutit, poate fi impozabil, a explicat Gabriel Biriș. Dar lucrurile nu sunt clare nici pentru el: „Și va apărea o obligație de…reținere? De unde să reții?” se întreabă secretarul de stat. „Vom vedea. Probabil că trebuie dată o altă lege de modificare a Codului fiscal, ca să prevezi”, a încheiat el.

Legea darii in plata nu contine prevederi si ne vom raporta la prevederile codului fiscal. Normele Codul Fiscal – ne arata ca transmițătorul actului de dare în plată este proprietarul imobilului si cel care achita impozitul.

Art. 33.

33. (1) În aplicarea prevederilor art. 111 alin. (1) din Codul fiscal se definesc următorii termeni:

a) prin contribuabil, în sensul art. 111 din Codul fiscal, se înțelege persoana fizică căreia îi revine obligația de plată a impozitului.

litera e:)
prin transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se înțelege înstrăinarea, prin acte juridice între vii, a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, indiferent de tipul sau natura actului prin care se realizează acest transfer: vânzare-cumpărare, donație, rentă viageră, întreținere, schimb, dare în plată, tranzacție, aport la capitalul social, inclusiv în cazul când transferul se realizează în baza unei hotărâri judecătorești și altele asemenea.

Ce procent se aplica? Aceasta intrebare isi regaseste raspunsul in art. 111 alin (1) lit. a) din Codul fiscal.  

a) pentru constructiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum si pentru terenurile de orice fel fara constructii, dobandite intr-un termen de pana la 3 ani inclusiv:
(i) 3% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv.
(ii) peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv.

Legea nu prevede clar asupra carei baze se calculeaza impozititul aplicat debitorilor si astfel au aparut neintelegerile notarilor 

Gabriel Biriş spune ca normal ar fi ca impozitul sa fie calculat la valoarea datoriei stinse.

Vă prezentăm în continuare comunicatul de presă remis de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, având ca temă chestiunea în cauză.

“Avand in vedere impactul social al Legii nr.77/2016 privind darea in plati a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si dezbaterile existente in spatiul public cu privire la neplata impozitului pe venitul din transferul bunurilor din patrimoniul personal in aplicarea acestei legi, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a solicitat Ministerului Finantelor Publice un punct de vedere cu privire la obligativitatea platii de catre transmitator a acestui impozit la incheierea actelor de dare in plata, in conditiile Legii nr.77/2016. Precizam ca, punctul de vedere al Ministerului Finantelor va fi adus de indata la cunostinta tuturor notarilor publici in vederea aplicarii in mod unitar a prevederilor legale.”

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)