Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a aprobat, prin decizia nr. A110/13.06.2013, oferta primara de vanzare de obligatiuni corporative emise de UniCredit Tiriac Bank, care vizeaza o valoare de 500 milioane lei.

Banca emite obligatiuni corporative in lei, negarantate, cu maturitatea de 5 ani, scadente in 2018, nominative, in forma dematerializata, evidentiate prin inscriere in cont.

Oferta initiala este de 50.000 de obligatiuni, fiecare avand valoarea nominala de 10.000 lei. In cazul in care subscrierile vor depasi acest numar, UniCredit Tiriac Bank poate creste numarul de obligatiuni pana la maximum 70.000 de unitati. Subscrierea minima este de 50 de unitati.

Oferta va fi considerata incheiata cu succes daca minimum 70% din suma tintita este subscrisa.

Oferta va fi declarata deschisa in data de 14.06.2013, ora 9:00 si va fi declarata inchisa in data de 21.06.2013, ora 13:00.

Subscrierile vor fi inregistrate exclusiv de catre intermediarul emisiunii, SSIF BROKER, la sediul acestuia din  Bucuresti, Sector 4, Splaiul Unirii nr. 16, etaj 8, cam 802-804, intre orele 09:00 – 17:00, ora Romaniei, in fiecare zi lucratoare din cadrul perioadei de derulare a ofertei, cu exceptia ultimei zile a ofertei, cand subscrierile vor putea fi inregistrate numai intre orele 09:00 – 13:00, ora Romaniei.

„Suntem ferm increzatori in finalizarea cu succes a demersului nostru, avand in vedere discutiile pregatite din timp cu investitorii institutionali locali si internationali si reactiile pozitive din partea acestora. Emisiunea de obligatiuni este un element important in strategia noastra pe termen lung de diversificare a surselor de finantare, iar parametrii acesteia au fost alesi dupa o monitorizare atenta si o proiectie minutioasa asupra conditiilor de piata. Initiativa reprezinta o reafirmare a angajamentului pe care il avem pe termen lung pentru Romania si a contributiei pe care dorim sa o avem la dezvoltarea pietei de capital locale”, a declarat Rasvan Radu, CEO/Presedinte Executiv al UniCredit Tiriac Bank.

Cuponul va fi de minimum 6% pe an, iar nivelul final al acestuia va fi anuntat public  cel mai tarziu in a patra zi lucratoare de derulare a ofertei, cu respectarea reglementarilor legale in vigoare. Plata dobanzii se va realiza in datele de 15 iunie, respectiv 15 decembrie ale fiecarui an, scadenta obligatiunilor fiind 15.06 2018.

Fondurile nete rezultate in urma emisiunii obligatiunilor, dupa plata comisioanelor, onorariilor si a altor cheltuieli cu privire la emisiunea obligatiunilor vor fi utilizate in scop general de finantare.

Obligatiunile vor fi inregistrate pentru tranzactionare pe piata reglementata la vedere administrata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

Despre UniCredit Tiriac Bank

UniCredit Tiriac Bank este parte a grupului UniCredit, banca europeana de top cu reteaua cea mai extinsa din Europa Centrală si de Est, numarand peste 3.900 sucursale. In Romania, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele institutii financiare, oferind servicii si produse de inalta calitate pentru toate categoriile de clienti.

Banca isi propune sa mentina permanent clientul in centrul activitatilor sale, sa fie un partener cu care se lucreaza usor si o parte foarte activa a comunitatilor in care isi desfasoara activitatea.

Grupul UniCredit este prezent pe piata din Romania si prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) si UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)