Curtea Suprema a Ungariei, Kuria, a decis marti ca marja de curs de schimb practicata de grupul bancar OTP Bank pentru creditele ipotecare in valuta a fost incorecta si invalida, o decizie istorica pentru ca ar putea ghida planurile Guvernului de la Budapesta pentru solutionarea problemei creditelor in valuta, transmite BBJ

Cazul a fost demarat de familia Kasler care s-a plans ca in luna mai 2008 a incheiat cu OTP un contract de credit ipotecar in valoare de 14,4 milioane forinti (63.365 dolari) calculat in franci elvetieni. Contractul prevedea ca banca va acorda imprumutul in franci elvetieni la valoarea de cumparare a cursului de schimb din ziua in care vor fi eliberate fondurile. In schimb, rambursarea se va face la valoarea de vanzare a cursului de schimb utilizat de banca cu o zi inaintea platii. Diferenta dintre cele doua cursuri de schimb era in favoarea bancii.

Kuria a decis ca utilizarea spread-ului cursului de schimb, diferenta dintre nivelul cursului de schimb in momentul acordarii fondurilor si cel inregistrat in momentul rambursarii, este incorecta. In plus, Kuria decis ca OTP va trebui sa aplice cursul oficial de schimb al Bancii Nationale a Ungariei.

Imediat dupa acest anunt actiunile OTP au scazut cu 1,7% pana la 4.794 de forinti. Banca a dat publicitatii un comunicat in care informeaza ca va accepta decizia curtii, care nu va avea insa un impact semnificativ asupra sumei datorata de debitor si nici asupra altor credite in valuta. “Pe baza deciziei Kuriei, partile vor trebui sa ajunga la o intelegere retroactiva, care este echivalenta cu mai putin de un procent din valoarea totala a imprumutului”, a informat OTP, potrivit Agerpres.
Premierul Viktor Orban intentioneaza sa introduca o noua schema de sprijinire a gospodariilor care au probleme la rambursarea creditelor in franci elvetieni si euro. Bancile se tem ca programul le va provoca noi pierderi dupa mai multi ani de taxe impovaratoare si alte masuri guvernamentale anterioare destinate sprijinirii celor care au probleme cu creditele in valuta.

Guvernul condus de Orban a anuntat ca va astepta decizia finala a Curtii Supreme, care va fi luata pe data de 16 iunie, inainte de a decide ce va face cu creditele ipotecare in valuta de aproape 15 miliarde de dolari contractate inaintea crizei financiare din 2008.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)