Florin Dănescu: Avem o rată de restructurare de 2,4% din clientelă, superioară celei europene.

Pandemia de coronavirus este în primul rând una dintre cele mai grave crize de sănătate din ultima sută de ani, dar reprezintă, de asemenea, o provocare semnificativă, unică, pentru factorii de decizie politică economică și financiară. Criza COVID-19 este un șoc exogen, pentru sectorul bancar global, cu implicații pentru finanțarea populației și companiilor din cauza afectării unor sectoare industiale și a pietei muncii.

Șocul brusc și semnificativ de aprovizionare declanșat de pandemie și restricțiile guvernamentale asociate au afectat dramatic lanțurile de aprovizionare și au schimbat tiparele de consum, ducând la o prăbușire a veniturilor pentru firmele mici și medii din multe sectoare, care au avut necesități urgente de lichiditate pentru a asigura continuitatea afaceriilor. Totodată, piața muncii a suferit grave modificări deoarece multe industrii s-au închis. În tot acest tablou, băncile au jucat un rol esențial prin susținerea acestor sectoare prin credite destinate dezvoltării, cu riscurile aferente, dar și prin amânările la plată a ratelor la împrumuturi.

În general, băncile au intrat în criza COVID-19 cu poziții de capital puternice, insă sectorul bancar nu a fost testat în toată această criză, până la finalul anului 2020, când BNR a derulat un exerciţiului de testare a sectorului bancar. Acesta a arătat că în scenariul de bază, rata creditelor neperformante ar atinge 9,2% în decembrie 2021 și 9,9% în decembrie 2022.

Într-un prim comentariu despre aceste cifre alarmante privind creditele neperformente, Președinte Executiv al Asociației Române a Băncilor, Florin Dănescu, a punctat din start că “cifrele despre care vorbim nu sunt neaparat o certitudine”. ”Vorbim despre o evaluare, o actiune de prevenție, o acțiune pro-activă, astfel incât să nu fim luați prin surprindere de evoluția economiei. Testele de stres se fac în mod repetat, regulat și iau în calcult trei scenarii. Noi acum discutăm de cel de bază, deci unul mediu. În concluzie, se evaluează în ce măsură sunt pregătite băncile pentru o evoluție negativă. De altfel, in luna mai creditele neperformante au scăzut față de luna aprilie, de la 3,94 la 3,91”, a subliniat Florin Dănescu.

De altfel, oficialul ARB a reamintit că Asociația a discutat încă de anul trecut despre acest scenariu in care portofoliile creditelor neperformante vor crește. “Sunt semne că poate nu se atinge o astfel de dinamică, noi și anul trecut am spus că prin amânarea ratelor și în situația economică generată de pandemie luăm în calcul creșterea neperformantelor, este un lucru natural în domeniul în care activăm”, a declarat bancherul într-o intervenție la Digi24.

Florin Dănescu a vorbit și despre cum se pregătesc băncile pentru NPL-urile ce vor afecta firmele dar și populația, reamintind că în România există încă anumite bariere care trebuie eliminate pentru a nu avea o dinamică negativă și a dat asigurări că indistria bancară va fi alături în continuare de clienții cu probleme.

“Evident că sistemul bancar se prăgătește în mod constant. Unul din indicatorii de stabilitate și de sănătate a domeniului financiar este dat și de nivelul de provizionare. Sistemul bancar din România are un sistem de provizionare – deci de a pune bani deoparte spunem pentru zile negre – de 63,3%, față de aproximativ 41% cât este media europeană. În concluzie, sistemul bancar local are elemente de securitate/prevenție foarte bune. De asemenea, și indicatorul solvabilitîții este la un nivel foarte bun. Sunt și anumite baniere care trebuiesc eliminate în măsurile pe care noi trebuie să le luăm pentru a preveni o dinamică negativă. Unul dintre ele este modul prin care băncile pot cesiona, vinde portofoliile de credite neperformante. La nivel european este o activitate intensă cu privire la eliminarea barierelor. Noi avem in Romania o situație nesustenabilă, să spunem așa, în sensul în care deductibilitatea creditelor cesionate se face doar pentru o proportie de 30% din valoare, deci se plătește impozit pe o diferență negativă între valoarea inițială a creditului și valoarea care s-a cesionat pe piață. Deci da, sunt bariere de elinimat în continuare pentru a fi pregătiți pentru o evoluție negativă”, a avertizat Președintele Executiv al ARB.

Totodată, Florin Dănescu s-a arătat optimist în ceea ce privește creșterea economică ce poate contribui la un scenariu de bază mai optimist, însă, “trebuie să fim realiști și responsabili”. “Băncile au luat măsuri de amânare a ratelor, au fost peste 658.000 de cereri soluționate. Am anunțat și anul trecut că trebuie să fim precauți și trebuie responsabilitate. Și în acest an au fost peste 28.000 de cereri soluționate. Cererile sunt în continuare în scădere, iar băncile iau măsuri individuale, așa cum au dovedit și anul trecut in relația cu cliențiii lor, pentru a preveni o dinamică negativă a industriilor pe relația de creditare. Suntem atenți și la ce se întâmplă cu persoanele fizice și la persoanele juridice. Trebuie să avem atenția și precauția necesară pentru a evita o creditare în exces în această perioadă dificilă. Totuși, creditarea a crescut în România, mai ales în această perioadă când oprirea finanțării ar fi fost un semnal negativ de blocaj. Iar acest lucru a fost depășit cu brio și de industria bancară și de mediul economic”, a comentat Florin Dănescu.

Vorbind despre persoanele care încă nu au depăsit perioada grea, acesta a spus că vor avea sprijinul băncilor. Indivial, băncile au în vedere cazurile care necesită atenție. “În afară de procesul de amânare a ratelor, există și activitatea curentă a băncilor în relația cu clienții lor. Putem vorbi de indicatorul de restructurare. Noi avem o rată de restructurare de 2,4% din clientelă, superioară celei europene. Asta arată că sistemul bancar românesc a avut o atenție mai mare în a fi pro-activ și a restructurat creditele clienților care au întâmpinat probleme, fără legislație, fără impunere din afară”, a punctat Șeful ARB.

”Așa cum este normal, vor exista și în viitor relații normale client- bancă pe situații punctuale. Vă asigur că așa cum anul trecut industria bancară a dovedit o apropiere directă și indiscutabilă față de clienții săi, așa se va întâmpla și în continuare”, a conchis Florin Dănescu.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)