În medie, clienții ING Bank trec pragul unui ING Office o dată pe an.

Începând de anul acesta, clienții ING Bank persoane fizice au posibilitatea de a se programa online pentru vizitele în Office-urile băncii. Programarea nu este obligatorie, ci garantează reducerea timpului de așteptare, ținând cont în același timp de măsurile de distanțare socială pentru siguranța clienților și a angajaților, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Programările se pot realiza online pe pagina oficială a băncii ING Bank – Programare vizită ING Office sau din secțiunea de contact a site-ului. Acestea se fac foarte simplu, doar alegând ziua, ora și office-ul. Clienții sunt rugați să ajungă la ora programării, pentru a evita pierderea priorității. În cazul unor întârzieri mai mari de 10 minute, clienții vor fi invitați în ordinea sosirii în sucursală. În cazul clienților persoane juridice, aceștia au posibilitatea de a se programa telefonic prin apelarea office-ului dorit. Numerele de telefon ale Office-urilor ING sunt afișate pe ing.ro, la secțiunea Contact.

În medie, clienții ING Bank trec pragul unui ING Office o dată pe an. Totuși, ei accesează aplicația ING Home’Bank o dată la două zile. Prin intermediul acesteia, clienții au posibilitatea de a accesa de oriunde și oricând aproape toate serviciile și produsele pe care banca le poate pune la dispoziție: plățile către prieteni (prin numărul de telefon), transferuri, plata facturilor, comandarea unui card, deschiderea unui cont de economii, top-up pentru cartela de telefon, accesarea unui credit de nevoi personale, investirea în fonduri mutuale, localizarea ATM-urilor și chiar realizarea unei asigurări de viață.

În contextul pandemic, în care siguranța clienților și angajaților ING este pe primul loc, pe ing.ro există o pagină dedicată cu tutoriale video pentru toate operațiunile pe care clienții le pot face din aplicația ING Home’Bank, de pe telefon, în siguranță.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)