Reprezentanții Patria Bank apreciază, în cadrul unui punct de vedere despre criza COVID-19 formulat la solicitarea publicației online www.BankingNews.ro, că în acest moment situația este bine admnistrată la nivelul sistemului bancar. ”Spunem asta atât din reacțiile publice ale băncilor pe subiect, cât și din cea a colegilor noștri care au dat dovadă de multă solidaritate și sprijin, astfel încât clienții să fie deserviți în continuare prin toate serviciile”, au menționat oficialii instituției de credit.

Potrivit acestora, Patria Bank are o serie de acțiuni proactive și reactive în lucru, pentru sprijinul clienților persoane fizice și juridice, care se pot afla în situații dificile din cauza evoluției coronavirusului, abordări puse în discuție și de asociațiile profesionale din domeniu (Asociația Română a Băncilor).

Pe de altă parte, reprezentanții Patria Bank spun că, pentru început, s-au concentrat cu prioritate pe implementarea unui plan de măsuri care să asigure protejarea colegilor și a clienților și prevenirea răspândirii virusului. ”Credem că aceștia sunt primii pași firești în cazul oricărei companii. La scurt timp după apariția primelor cazuri, Patria Bank a decurs deja la dotarea tuturor unităților cu dezinfectant, măști de protecție și mănuși chirurgicale, pe care colegii le pot folosi, ori de câte ori este nevoie. Toată activitatea de curățenie este intensificată în sediile noastre, iar suprafețele din unități dezinfectate. Am implementat și reguli noi în unități: păstrarea unei distanțe de minim 1 metru, față de persoanele din jur, precum și evitarea aglomerării în unitate prin prezența unui număr de maxim de 5 clienți în același timp. Acest lucru variază și în funcție de dimensiunea unității, bineînțeles”, au subliniat bancherii.

Ca să evite aglomerarea din mijloacele de transport în comun, pentru colegii din centrele operaționale, banca a introdus un program de lucru flexibil, care presupune alegerea orei la care ajug la birou, cu respectarea celor 8 ore de lucru și, selectiv, opțiunea de lucru de acasă. ”Suntem preocupați de starea angajaților, indiferent că sunt în contact direct sau nu cu publicul, așadar le-am pus la dispoziție toate informațiile necesare legate de prevenție, evoluția cazurilor în România și în lume și la cine pot apela intern și extern pentru situații speciale. Cu toate acestea suntem conștienți că lucrurile nu sunt 100% controlabile, așadar ne-am pregătit să intervenim din toate punctele de vedere și în cel mai scurt timp, cu informări către colegi și clienți sau implementarea de măsuri de igienizare recomandate de autoritățile competente, în situații speciale”, au mai declarat oficialii Patria Bank.

Pentru clienți, banca a creat și o pagină dedicată cu recomandări de comportament și prevenție, dar și informații referitoare la unitățile afectate de această situație, dacă va fi cazul. ”Planul nostru de continuare a activității prevede o serie de măsuri ce ne premit să reacționăm astfel încât să putem deservi clienții în mod optim. Mesajul nostru către clienți este să îți păstreze calmul și să fie responsabili, atât față de igiena proprie, cât și față de serviciile bancare. Utilizarea Internet și Mobile Banking-ului și a tranzacțiilor cu cardul, în detrimentul tranzacțiilor cu numerar, sunt cele mai potrivite și recomandate în această perioadă”, au conchis reprezentanții Patria Bank.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)