Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 60,17 miliarde de lei, la 31 martie 2020, în creştere cu 17,77% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, dar în scădere cu 4,26% comparativ cu nivelul din luna anterioară, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

În ce investesc Fondurile de Pensie?

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 38,88 miliarde de lei, respectiv 64,62%. Pe locul doi se află acţiunile, cu 11,07 miliarde de lei (18,40%). Obligaţiunile corporative se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,64 miliarde de lei, respectiv 7,72% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 60,171 miliarde de lei, la 31 martie 2020, iar valoarea activului net de 60,139 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,525 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,401 milioane de participanţi.

În luna ianuarie 2020, au fost virate contribuţii pentru 3,916 milioane de participanţi, iar pentru 3,582 milioane nu au fost virate contribuţii.

La Pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Plicul Verde, campanie de conștientizare despre pensia TA privată!

APAPR a lansat o campanie nouă pentru România, veche în alte țări.

In premiera, in 2020 toti administratorii de pensii private au transmis clinților, in luna mai, o informare intr-un plic de culoare verde, demers dublat de o campanie online de constientizare a faptului ca #pliculverde contine informatiile despre pensia privata. Astfel, pe toata durata lunii mai 2020, participantii vor primi online indemnul de a cauta plicul verde in casuta postala, de a citi scrisoarea de informare anuala si de a intra in contact cu fondul de pensii prin crearea unui cont online si actualizarea datelor personale si a adresei postale.

Demersul este unul de constientizare, așa cum a fost adoptat de mai multe țări europene. Spre exemplu, din 2017, 6,7 milioane de suedezi plimesc un plic de culoare portocalie în care se află detalii cupronzătoare despre pensia lor. În prezent, plicul a devenit cva comun, clasic, trimis anual de Agenția Suedeză de Pensii.

În România, culoarea verde a fost aleasa pentru ca informarea anuala sa fie usor de reperat in corespondenta pe care o primesc participantii, miza industriei fiind cresterea gradului de informare a acestora. Verdele a fost ales intrucat nu se regaseste in paleta cromatica de brand a niciunui administrator.

Suplimentar scrisorii anuale de informare in forma tiparita, toti administratorii ofera participantilor posibilitatea de a se informa online, pe baza unui cont accesibil cu user si parola, cu privire la contul personal de pensie privata. De asemenea, administratorii sunt obligati de lege sa furnizeze, la cererea participantilor, orice detalii suplimentare despre tot ce inseamna participarea la fondul de pensii sau despre datele cuprinse in scrisoarea anuala.

Potrivit legii, toti administratorii fondurilor de pensii trimit in fiecare an, pana cel tarziu la data de 15 mai, catre toti participantii la fonduri, scrisoarea anuala de informare, la ultima adresa postala comunicata administratorului.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)