Grupul Eurobank anunţă numirea lui Philippos Karamanolis în calitate de Preşedinte Executiv al Bancpost, subsidiara locală a grupului, şi Country CEO al Grupului Eurobank în România, se arată într-un comunicat de presă remis de Bancpost.

Preluarea funcţiei de către Philippos Karamanolis va deveni efectivă începând cu data de 16 mai 2016, fiind subiectul obţinerii autorizării din partea Băncii Naționale a României. Acesta îl înlocuiește în funcție pe George Georgakopoulos care a luat decizia de a da curs unei noi oportunităţi profesionale în afara Grupului şi a României.

Stavros Ioannou, Deputy CEO al Eurobank Group, i-a urat succes lui Philippos Karamanolis şi şi-a exprimat aprecierea faţă de contribuţia pe care George Georgakopoulos a adus-o Bancpost: “Dl. Karamanolis deţine o experienţă bogată în domeniul financiar-bancar şi o cunoaştere aprofundată a prezenţei internaţionale a Grupului Eurobank ceea ce conferă valoare adăugată activităţilor noastre din România. Îi dorim mult succes în îndeplinirea noilor atribuţii în cadrul Bancpost. În acelaşi timp, ne exprimăm deplina apreciere pentru contribuţia semnificativă pe care Dl. Georgakopoulos a adus-o Bancpost în ultimii ani şi în special pentru rolul decisiv în remodelarea Bancpost într-o bancă modernă şi profitabilă.”

Philippos Karamanolis este familiarizat cu activitatea Bancpost, în perioada 2005 – 2008 ocupând poziţia de Vicepreşedinte Executiv în cadrul băncii. De atunci, a fost Preşedinte al Comitetului Executiv al Eurobank Serbia, cu rol determinant în consolidarea Eurobank ca bancă sistemică în Serbia, o bancă de top ce deţine o poziție cheie în industrie în majoritatea segmentelor de business.

Dl. Karamanolis s-a alăturat Eurobank în 2001 în vederea lansării operaţiunilor de creditare retail în Bulgaria. Anterior, a deţinut diverse poziţii la compania “British Airways”din Londra şi la “Egnatia Bank” din Grecia. Deține o diplomă în Matematică de la Universitatea Aristotel, Salonic, Grecia și un master în “Știința Managementului și Cercetare Operațională”, de la Warwick Business School, Marea Britanie.

Despre Bancpost

Bancpost este o bancă universală importantă în România cu o prezență de 25 de ani pe piața locală și o rețea de 147 de unități și 7 centre de afaceri. Banca gestionează un portofoliu de aproximativ 1 milion de clienți corporativi, de retail și instituționali, pentru care oferă o gamă variată de soluții financiar-bancare eficiente și flexibile.

Bancpost acordă finanțare companiilor atât din surse proprii, cât și prin intermediul liniilor de credit puse la dispoziție în parteneriat cu diverse instituții financiare internaționale. Bancpost este totodată unul dintre liderii pieței locale de carduri și a dezvoltat rețele extinse de peste 553 ATM-uri, 7.438 POS-uri și 192 APS-uri care oferă acces comod și permanent la serviciile băncii.

Bancpost este partener exclusiv American Express pentru emiterea și acceptarea la plată a cardurilor de credit, fiind de asemenea și reprezentant VISA și MasterCard.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)