Pachetele de creante de la banci sunt preluate in prezent la un pret mediu de 12% din valoarea lor, in conditiile in care, in 2008, acestea se cumparau la preturi de 22 – 25%, chiar si 30%, afirma Constantin Coman, director general adjunct pe Divizia de servicii la Coface Romania.”Costurile la care sunt preluate pachetele de creante de la banci au evoluat destul de mult. Daca in 2008 se cumparau pachete la 22 – 25%, chiar si 30%, din valoarea lor, ceea ce era un pret foarte foarte mare , astazi, preturile, in special prin prisma crizei, cand este mult mai greu sa colectezi, preturile la pachete au scazut destul de mult. Sunt pachete care astazi se vand cu 7%, cu 10%, unele cu 14 sau 15%, in functie de vechimea, marimea portofoliilor care se tranzactioneaza. Oricum, pretul in medie este de 12% din valoarea lor, insa este in crestere”, a explicat Coman, citat de Agerpres.

Miza in aceasta activitate de collection este sa recuperezi cel putin pretul la care ai cumparat pachetul de creante, plus cheltuielile operationale de colectare, care sunt sub 10% din valoarea creantei. Practic, aceste achizitii sunt investitii pe termen mediu si lung , rentabilitatea nefiind imediata. De asemenea, este important si timpul in care aceste pachete sunt valorificate, deoarece este vorba despre strategia fiecarei companii si de dorinta acesteia de a obtine lichiditate cat mai rapid .

In principiu, perioada de timp aferenta colectarii pe astfel de pachete variaza de la 18 luni in sus.

“Depinde de cat de mult le tii. Daca vei colecta la ele doi ani, ai costuri foarte mari. Daca colectezi mai putin si mai rar… depinde de ce actiuni faci in portofoliul respectiv, dar putem vorbi despre sub 10% costuri operationale ca si valoare din valoarea totala a creantei. Deci, 12% plus un 7 – 8 – 10%, depinde de ce faci pe acolo, ajungi la un 20% costuri. Daca mai ai si imprumuturi, deoarece si creditarea intracompanie, adica de la compania-mama costa… Mai sunt si alte costuri, cum ar fi faptul ca pachetele de obicei se achizitioneaza in euro, iar devalorizarea leului se reflecta direct in pret. Banii de obicei vin de afara, in euro. Deci, o recuperare de cel putin 25% ar fi in regula”, a aratat reprezentantul Coface Romania.

Potrivit acestuia, aceste pachete de cumparari reprezinta un segment mare de piata, care a ajuns la cel putin 50% din totalul industriei din collection.

“Noi nu cumparam, nu ne asumam riscuri foarte mari in zona asta. Nu putem, insa, sa excludem aceste pachete de cumparari, care reprezinta un segment mare de piata ce a ajuns la cel putin 50% din totalul industriei din collection. Astazi, foarte multi bani din industria asta se fac din cumparare de creante si servisare de portofoliu”, a adaugat Constantin Coman.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)