Din 2017, Prima Casa va fi doar pentru romanii cu venituri mai mici decat salariul mediu pe economie, adica 2.000 de lei. Asta propune Ministerul Dezvoltarii intr-un document numit Strategia Nationala pentru Locuire, potrivit unor surse, citate de ProTV.ro

“Opinia mea este ca acest program trebuie restrans la cazuri sociale, cazuri care au nevoie de implicarea statului in a obtine garantii pentru achizitia unei locuinte, dar n-as merge pe modelul actual in care are practic acces oricine”, a declarat pentru Pro TV, Dragos Nechifor, manager companie brokeraj.

Problema este ca la un astfel de prag al veniturilor, o rata de 1.200 de lei/luna ar fi imposibil de suportat de client si de aprobat de banci. Iar cei care s-ar incadra la Prima Casa ar putea cumpara doar locuinte mici, de maximum 45.000 de euro, pentru care rata lunara ar fi de 900 de lei. Deocamdata, insa, nici o banca nu mai accepta dosare noi.

“Au fost interesate in practica de acest produs pentru ca au dat credite, dar s-au aratat reticente pentru ca au o marja de profitabilitate redusa si cred ca in viitorul nu indepartat, ci apropiat, vor fi si mai reticenti in a sustine continuarea programului”, a mai declarat Dragos Nechifor.

Autoritatile ne asigura insa ca Prima Casa va continua.

“Vom creiona o strategie pe termen mediu a programului. Ea va fi una graduala, care va merge inspre respectarea interesului tuturor partilor implicate”, sustine Dragos Oltenescu, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor.

In proiectul Strategiei de Locuire mai apare, potrivit unor surse, si o crestere a taxarii de la 5% la 19% pentru cei cu venituri de peste 2.000 de lei, care isi cumpara o casa.

Legea locuintei va fi modificata si ea, se pare, iar Guvernul vrea sa interzica locuirea in cladirile nesigure, ca sa-i poata evacua pe proprietari si sa consolideze imobilele respective. La schimb le va oferi fie cazare, fie vouchere pentru inchiriere in regim privat.

Documentul, care urmeaza sa fie lansat in dezbatere publica, mai propune ca statul sa aiba intaietate la cumpararea cladirilor monumente istorice, nelocuite, care sunt degradate, potritiv Stirile Pro TV.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)