Banca Comerciala Romana (BCR) anunta oficial depasirea pragului de 1 miliard Euro volum al creditelor acordate in cadrul Programului Prima Casa, banca sprijinind astfel peste 25.000 de tinere familii din Romania sa isi achizitioneze prima lor locuinta. Pe perioada derularii Programului, creditul Prima Casa si-a pastrat atractivitatea in special pentru tinerele familii care au putut beneficia de conditiile preferentiale de dobanda si avans scazut disponibile prin intermediul programului Prima Casa. “Cu un volum de credite de peste un miliard de Euro, BCR a fost liderul si cel mai important sustinator al programului Prima Casa. Ne dorim sa-i ajutam in continuare pe romani sa-si indeplineasca visul de a avea propria locuinta. Este angajamentul nostru ferm ca BCR sa ramana si in viitor cel mai mare creditor ipotecar din Romania printr-o oferta de credite simpla si accesibila”, a declarat Martin Skopek, Vicepresedinte Retail Banking in cadrul BCR.

 

In cadrul celei de-a patra etape a programului Prima Casa, valoarea medie a unui imprumut s-a situat in jurul sumei de 37.800 EUR, in scadere fata de prima etapa a programului cand valoarea medie a fost de 41.200 EUR. In plus, valoarea medie a avansului platit de catre clienti pentru achizitionarea primei lor locuinte a fost de 10%. Profilul clientului din Prima Casa in ceea ce priveste profilul clientilor beneficiari ai creditelor acordate prin programul Prima Casa 4, acestia sunt barbati tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioada de 30 de ani. Regiunea cea mai activa in Programul Prima Casa este capitala Bucuresti, a carei cota in volumul total de credite acordate a crescut la 45% in a parta etapa a Programului Prima Casa, fata de cota aferenta in prima etapa a programului (36%).

Pe langa Bucuresti, urmatoarele 5 judete active in programul Prima Casa au fost Timisoara, Cluj, Iasi, Constanta si Sibiu. Criterii de eligibilitate PC Poate beneficia de credit Prima Casa 4 orice persoana fizica care nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia, nici o locuinta, indiferent de modul si momentul in care a fost dobandita, sau care detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50m².

Primul pas pe care trebuie sa il faca o persoana care doreste sa achizitioneze o locuinta prin programul Prima Casa este sa vina la banca, chiar daca nu a gasit inca locuinta de care are nevoie. Consilierii bancari ii vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimata preliminara a creditului si rata lunara de plata. Dobanda este variabila si este formata din Euribor la 3 luni plus o marja de 3.95%. Clientii trebuie sa dispuna de un aport personal (avans) de minim 5%. Banca accepta pana la 3 coplatitori. Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipata este zero.

 

Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioada de 30 de ani, rata lunara in acest moment (variaza in functie de EURIBOR) este de 206 EUR. Creditul este garantat partial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garantia emisa de FNGCIMM, in numele si in contul statului, avand valoare determinata, initial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finantarii garantate – deci la jumatate din valoarea acordata a creditului. De asemenea, si beneficiarii creditelor obtinute in primele 3 etape ale programului vor plati un comision de gestiune mai mic decat in anii anteriori – deoarece procentul de 0.49% se aplica la jumatate din valoarea soldului garantiei si nu la soldul integral ca in anii anteriori. in cazul in care clientul solicita din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plati un comision unic de analiza a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de constructie, dar nu mai mult de 18 luni.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)