Prima Casa este un program incert in acest moment. Si nu este vorba doar de anuntul angajatilor de la FNGCIMM, prin care avertizau ca Legea Darea in Plata va “pune cruce” acestuia, ci vorbim si despre planurile de la Ministerul Finantelor. Mai exact, despre lipsa lor. Anca Dragu, ministrul Finantelor, recunoaste ca nu au fost luate decizii pentru acest program, nici pana la inceputul lunii decembrie. Are dubii daca programul va fi sistat sau doar modificat.

„Analizam impactul pe care l-a avut asupra economiei, precum si impactul modificarii conditiilor, in sensul, poate, reducerii sumelor sau alocarii in mod diferit. Cu siguranta, reducerea brusca a unui program care, de altfel, a functionat foarte bine nu ar fi o idee fericita”, a declarat noul ministru de finante.

Clientii ne-au semnalat ca Prima Casa nu mai exista din luna noiembrie, iar multi au fost indemnati sa accepte alte tipuri de creditare, deoarece “Programul nu mai exista”

Dupa Darea in Plata, bancherii au anuntat masuri de precautie impotriva pierderilor. Bancile vor inaspri conditiile de creditare – vor cere avansuri mai mari, vor cere garantii mai mari, garantiile asigurate de Stat prin programul Prima Casa nu mai sunt o optiune valabila. Bancile participante in programul Prima Casa au realizat deja ca nu mai au nevoie de garantia statului in actualele conditii legislative in care nu pot incasa banii de la stat in cazul unui client care nu mai poate sau nu mai doreste sa-si plateasca ratele aferente creditului.

Din plafonul de 2,5 miliarde de lei alocat anul acesta pentru programul Prima Casa, au mai ramas doar 60 de milioane de lei. Teoretic, statul mai poate garanta in jur de 750 de dosare. Practic, in acest moment tot mai multe banci nu mai acorda acest tip de imprumut.

Semnalele BNR vin din luna septembrie

Eugen Radulescu, directorului Directiei Stabilitate Financiara din BNR, a declarat ca Banca Centrala va impune noi masuri de prudentalitate pentru evitarea unui nou boom in creditare, avand in vedere cresterea creditarii pentru persoane fizice cu 20% in doi ani. “Capacitatea populatiei de a-si onora serviciul datoriei s-a imbunatatit pe seama cresterii venitului disponibil si a scaderii costului creditelor. Cu toate acestea, este nevoie de prudenta. Este nevoie ca aceasta crestere sa fie monitorizata cum se cuvine de banci si de noi si pot sa va spun ca, in ceea ce priveste Banca Nationala, noi analizam masura in care este nevoie, este util, este oportun sa intervenim in acest proces cu noi instrumente macroprudentiale, in vederea evitarii repetarii unui boom, a unei fericiri maxime, cum a fost pana in 2008, dar care probabil nu se va repeta, pentru ca atunci, inca in etapa post-comunista, nu cunoscusem ce inseamna recesiune’, a afirmat Radulescu, la mijlocul lunii septembrie, 2015.

Bancile dau semnale ca e timpul sa se renunte la Prima Casa

Ionut Stanimir, BCR „Nu exista diferenta intre un credit ipotecar clasic si unul Prima Casa, in jur de 4,5 sau 5 la suta sunt dobanzi pe care le pot gasi clientii la aproape toate bancile,” a declarat seful de comunicare al BCR, citat de Digi24.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)