Ce au cerut bancherii s-a indeplinit! Guvernul se angajeaza in noul acord cu FMI si Comisia Europeana ca procesele impotriva clauzelor abuzive din contractele de credit sa poate ajunge la instanta suprema, iar deciziile sa nu se aplice retroactiv. Teoretic masura ar trebui sa protejeze bancile de un val de procese pierdute. Culmea este insa alta. Avocatii cu experienta in domeniu spun ca, dimpotriva, sansele clientilor cresc.
O prevedere controversata, dar inca neaplicabila, din Noul Codul de Procedura Civila, spune ca procesele colective, initiate impotriva clauzelor abuzive de catre Autoritatea pentru Protectia Consumatorului,  se judeca la Tribunal si pot fi atacate doar la instanta imediat urmatoare, respectiv Curtea de Apel.

Insa in noul acord cu FMI, Guvernul se angajeaza “ca procesele privind clauzele abuzive sa se desfasoara la instante de rang superior”.

Adica bancile, dar si clientii pot face inca un recurs.

Gheorghe Piperea, avocat: “Presupunand ca intentia este sa se judece la Curtea de Casatie, pe mine nu ma deranjeaza acest lucru. In anul 2013, numai impotriva unei singure banci care protesteaza pe tema aceasta s-au pronuntat la Curtea de Casatie 44 de hotarari judecatoresti favorabile clientilor din 44. Asadar, foarte bine, sa mearga la Curtea de Casatie. Pentru ca se pare ca la Curtea de Casatie deja solutiile sunt “cimentate”.

Reprezentantii FMI spun ca daca bancile vor pierde procese in masa si vor fi obligate sa le restituie clientilor comisoanele si dobanzile incasate de-a lungul anilor, atunci vor fi afectati depunatorii. Cum? Daca institutia nu are profit si nu poate suporta despagubirile din fonduri proprii, banii pentru procesele pierdute nu pot fi luati decat din conturile celor ce si-au depus economiile.

Andrea Schaechter, seful misiunii FMI: “Protectia imprumutatului si stabilitatea sistemului finaciar merg mana in mana, pentru ca daca sumbinezi stabilitatea sistemului finaciar atunci vei avea milioane de deponenti care ar putea fi afectati de asta”. De aceea, autoritatile precizeaza ca “hotararile judecatoresti care elimina clauze abuzive nu vor avea efect retroactiv.”

Cu alte cuvinte, chiar daca instanta va elimina de exemplu un comision abuziv, banca nu va fi obligata sa restituie sumele incasate pana in acel moment.

Gheorghe Piperea, avocat: “Acest lucru nu inseamna deloc ca oamenii nu vor putea sa dea in judecata pentru a recupera, sa zicem, platile nedatorate facute pana atunci in baza acelor clauze abuzive, atata doar ca o vor face prin alte procese directe”.

Pentru a-si respecta angajamentele, Guvernul va trebui sa modifice din nou Codul de Procedura Civila. Aceste modificari privesc insa doar procesele initiate de Protectia Consumatorilor, nu si procesele intentate de clienti, individul sau in grup.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)