Ștefan Manole, Director General al ProCredit Bank România

ProCredit Bank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat de curând un protocol de colaborare, care are ca scop finanțarea investițiilor din mediul rural, prin facilitarea și accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), în perioada de tranziţie 2021-2022. Fermierii și investitorii sunt invitați să completeze formularul ProCredit Bank (DISPONIBIL AICI) pentru a fi contactați de un consilier clienți specializat.

În anul 2020, ProCredit Bank a acordat prin programul Portofolio Risk Sharing Loan – (PRSL) credite destinate agricultorilor în valoare de peste 14 milioane de euro pentru un total de 114 clienți eligibili, iar aproximativ de 97% din aceste fonduri au fost utilizate pentru investiții. Aceste rezultate certifică importanța pe care ProCredit Bank o acordă sectorului agricol din România.

„De peste 19 ani, ProCredit Bank susține fermierii și finanțează investițiile în agricultura din România. Analiza financiară efectuată de noi este adaptată acestui sector de activitate și ia în considerare particularitățile și nevoile de finanțare ale fermierilor. Mai mult de atât, consilierii noștri clienți evaluează necesarul de capital de lucru, cât și planurile investiționale pentru un întreg sezon agricol, astfel încât să răspundem prompt solicitărilor de finanțare ce pot apărea de-a lungul anului.” A declarat Ștefan Manole, Director General al ProCredit Bank România.

„Ne dorim să oferim solicitanților de finanțare nerambursabilă un punct de sprijin eficient pentru a avea un start bun și performant al investițiilor. Astfel, prin aceste acorduri de colaborare pe care AFIR le-a negociat cu mai multe instituții financiare am reușit să creăm un cadru care să permită obținerea unor pachete de creditare avantajoase care să asigure aportul de finanțare privat, dar și necesarul de capital pentru funcționarea investiției.” a declarat Mihai Moraru, director general AFIR.

Pentru proiectele selectate în cadrul Perioadei de Tranziție 2021-2022, ProCredit Bank poate să acorde facilități de cofinanțare prin programul Portofolio Risk Sharing Loan – (PRSL) în baza convenției încheiate cu Fondul European de Investiții – (FEI). Prin acest program, companiile împrumutate vor beneficia de facilități de creditare a căror dobândă va fi mai mică cu 50% față de dobânzile standard aplicate de bancă. Clienții pot beneficia de credite pentru finanțarea investițiilor, inclusiv a TVA-ului, dar și pentru capitalul de lucru. În plus, ProCredit Bank permite achitarea sumelor împrumutate în rate sezoniere, iar perioada de creditare este flexibilă, de până la 7 ani pentru echipamente și până la 10 de ani pentru alte investiții.

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt.

Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW și IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale). În calitate de companie-mamă a grupului, în conformitate cu legea bancară germană, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de către Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de către Bundesbank din Germania.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)