In ciuda mediului economic care a continuat sa fie dificil si a previziunilor prudente, Raiffeisen Bank International AG (RBI) a realizat in primele trimestre ale anului 2013 un profit inainte de impozitare de 696 milioane euro. Scaderea de 419 milioane euro fata de aceeasi perioada a anului trecut se datoreaza in principal efectelor extraordinare inregistrate in 2012, precum vanzarea de obligatiuni si operatiunea de buyback de capital hibrid ce insumeaza 269 milioane euro. Profitul dupa impozitare a scazut cu 48% pana la 461 milioane euro (T3 2012: 889 milioane euro) datorita cresterii cotei de impozitare. Profitul consolidat a scazut cu 51,2% pana la 411 milioane euro (T3 2012: 842 milioane euro). Castigul pe actiune a scazut cu 2,21 euro pana la 1,34 euro. In aceeasi perioada a anului trecut era de 3,55 euro.

“Datorita marjei noastre nete de dobanda substantial imbunatatita, am putut creste venitul operational cu aproape 7% in primele 9 luni ale anului. Faptul ca venitul nostru a crescut mai mult decat cheltuielile este un succes partial, dar important. Dar vrem sa devenim semnificativ mai buni si de aceea ne propunem sa mentinem baza de costuri stabila pana in 2016, comparativ cu 2012. Tinand cont de compensarea cresterii costurilor generata de inflatie, acest lucru ar corespunde unor economii de aproape 450 milioane euro in urmatorii 3 ani. Prin „Fit for Future 2016” am dezvoltat si initiat un program comprehensiv de reducere de costuri la nivelul intregului grup pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat Presedintele RBI, Karl Sevelda.

Venitul operational a crescut cu 6,7%

Venitul operational a crescut cu 6,7% sau 267 milioane euro pana la 4.267 milioane euro an la an (T3 2012: 4.000 milioane euro). Ca atare, venitul net din dobanzi a avut o evolutie favorabila: marja neta de dobanda (calculata in functie de activele purtatoare de dobanda) s-a imbunatatit cu 48 puncte de baza pana la 3,08%, datorita optimizarii lichiditatii si masurilor de repricing. Acest lucru a determinat o crestere cu 7% a venitului net din dobanzi pana la 2.776 milioane euro.

In total, rezultatul operational al RBI a insumat 1.837 milioane euro pentru primele trei trimestre ale anului 2013, ceea ce reprezinta o crestere de 10,4% fata de aceeasi perioada a anului 2012 (T3 2012: 1.664 milioane euro).

Provizioanele nete pentru pierderi din deprecierea creditelor au crescut

Provizioanele nete pentru pierderi din deprecierea creditelor au crescut cu 28% sau 176 milioane euro, pana la 800 milioane euro, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Acest lucru se datoreaza evolutiei ajustarilor de depreciere la nivel de portofoliu, care anul trecut au inclus o reversare neta de 90 milioane euro (mai ales la nivelul centralei Grupului si in Rusia). Totusi, pentru perioada de raportare, au fost facute alocari nete de 28 milioane euro pentru ajustarilor de depreciere la nivel de portofoliu. Provizioanele individuale pentru pierderi din credite au crescut cu 62 milioane euro, pana la 781 milioane euro. Segmentul Corporatii al Grupului a raportat o crestere semnificativa a provizioanelor individuale pentru credite, in timp ce in Europa Centrala s-a inregistrat o scadere de 11%.

Rata creditelor neperformante a crescut pana la 10,3%, in timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante a scazut pana la 66,1%.

Cheltuieli administrative generale mai mari

Cheltuielile administrative generale au crescut cu 94 milioane euro pana la 2.430 milioane euro fata de aceeasi perioada a anului trecut; acest lucru se datoreaza in principal consolidarii si integrarii Polbank in mai 2012. Datorita venitului operational mai mare, raportul cost/venituri a scazut cu 1,5 puncte procentuale, pana la 56,9%.

Cheltuielile cu personalul, la 50%, au reprezentat cea mai mare componenta a cheltuielilor administrative generale: ele au inregistrat o crestere de 4% sau 48 milioane euro, pana la 1.227 milioane euro. Aceasta crestere provine in principal din consolidarea Polbank, ajustarea salariilor in Rusia si cresterea salariala prevazuta in contractul colectiv la nivelul centralei Grupului.

Numarul de angajati (cu norma intreaga) a scazut cu 1.312 persoane sau 2,2%, pana la 58.772 persoane, de la finalul anului  2012.  Cele mai mari reduceri au avut loc in Ucraina, Romania, Polonia, Ungaria si Bulgaria.

Activele totale au scazut cu 4% fata de finalul anului 2012

Fata de sfarsitul lui 2012, activele totale ale RBI au scazut cu 4%, sau 5,1 miliarde euro, pana la 131 miliarde. Scaderea fata de aceeasi perioada a anului trecut a fost inca si mai pronuntata, de 11% sau 16,1 miliarde. Aceasta evolutie se datoreaza in principal procesului de optimizare a lichiditatii aflat in derulare.

Comparativ cu finalul anului trecut, creditele si avansurile acordate clientilor, dupa deducerea provizioanelor la credite, au scazut cu 1 miliard de euro, pana la 76, 8 miliarde euro. Scaderea se datoreaza reducerii cu 1,4 miliarde de euro a creantelor provenind din rascumparari si tranzactii cu titluri. Volumul creditarii pentru clientii corporate s-a contractat cu 1,8 miliarde euro, mai ales in Austria, Malta si Rusia. In schimb, afacerile cu clientii retail au crescut cu 0,5 miliarde euro, iar cele cu clientii din sectorul public cu 0,3 milioane euro. Afacerile cu clientii retail au crescut semnificativ in Rusia, in timp ce in Polonia au scazut, de asemenea datorita efectelor valutare.

In schimb, depozitele de la clienti au crescut cu 1,2 miliarde euro, pana la 67,5 miliarde euro. In timp ce depozitele de la clientii corporate (in special la nivelul centralei Grupului) au crescut cu 2 miliarde euro, iar cele de la sectorul public (preponderent in Rusia) s-au majorat cu 1 miliard euro, depozitele de la clientii retail au scazut cu 1,8 miliarde euro. Cele mai mare scaderi s-au inregistrat in Polonia (0,9 miliarde), Ungaria (0,4 miliarde) si Cehia (0, 2 miliarde).

* Venitul net din dobanzi a crescut cu 7% pana la 2.776 milioane euro (T3 2012: 2.596 milioane)
* Marja neta de dobanda a crescut cu 48 puncte de baza an la an pana la 3,08%
* Venitul net din taxe si comisioane a crescut cu 7,3% pana la 1.203 milioane euro (T3 2012: 1.120 milioane euro)
* Venitul operational a crescut cu 6,7% pana la 4.267 milioane (T3 2012: 4.000 milioane euro)
* Cheltuielile administrative generale au crescut cu 4% pana la 2.430 milioane euro (T3 2012: 2.336 milioane euro)
* Provizioanele nete pentru pierderi din deprecierea creditelor au crescut cu 28,3% pana la 800 milioane euro (T3 2012: 623 milioane euro)
* Profitul inainte de impozitare a scazut cu 37,6% pana la 696 milioane euro, datorita unor efecte extraordinare pozitive din 2012 (T3 2012: 1.115 milioane euro)
* Profitul consolidat a scazut cu 51,2% pana la 411 milioane euro (T3 2012: 842 milioane euro)
* Rata creditelor neperformante a crescut pana la 10,3% (cu 0,5 puncte procentuale fata de finalul anului 2012)
* Rata capitalului propriu de baza (risc total) este 10,1% (sfarstiul anului 2012: 10,7%)
* Castigul pe actiune a scazut de la 3,55 euro in aceeasi perioada a anului 2012 pana la 1,34 euro

Toate cifrele sunt in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS).

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)