Rezultatele preliminare, neauditate, ale Raiffeisen Bank International AG (RBI) pentru anul fiscal 2012, demonstreaza din nou soliditatea, mai ales in perioade dificile, a modelului sau de business diversificat. In conditiile unui venit net din dobanzi mai mic cu aproximativ 5% si a unui venit din taxe si comisioane stabil, RBI a realizat un profit anual inainte de impozitare in valoare de 1.032 milioane euro, mai mic cu aproape 25% fata de aceeasi perioada a anului 2011. Profitul consolidat (fara interese minoritare) a fost de 725 milioane euro, de asemenea mai mic cu aproape 25% fata de 2011.

„In ciuda situatiei pline de provocari – alaturi de mediul economic dificil, eforturile noastre au fost indreptate spre indeplinirea cerintelor de capital stabilite de Autoritatea Bancara Europeana – am reusit sa obtinem un rezultat respectabil. Am atins totodata doua obiective importante – imbunatatirea clara a ratei de adecvare a capitalului propriu de baza Tier 1 si stabilizarea costurilor, excluzand Polbank. In timp ce provizioanele nete anuale pentru pierderile din deprecierea creditelor s-au mentinut in limitele anticipate, faptul ca ele au crescut totusi semnificativ in ultimul trimestru a fost una din evolutiile mai putin multumitoare ale anului trecut. Un lucru bun in trimestrul IV l-a reprezentat imbunatatirea marjei nete de dobanda,” a declarat  Herbert Stepic, Presedinte al RBI.

Anul fiscal 2012 a fost marcat de un numar de efecte extraordinare. In primul trimestru, s-au inregistrat castiguri inainte de impozitare rezultate din vanzarea portofoliului de titluri al Centralei Grupului, in valoare de 159 milioane euro. In plus, un profit brut in valoare de 113 milioane euro a fost inregistrat prin operatiunea de buyback a unor obligatiuni hibrid (capital hibrid tier 1). In trimestrul IV insa, cateva efecte extraordinare insumand 85 milioane euro au avut o influenta negativa.

In valoare de 1.009 milioane euro, provizioanele pentru pierderile din deprecierea creditelor au fost cu 5% mai mici fata de cifra aferenta anului 2011 (1.064 milioane euro). Rata creditelor neperformante la finalul lui 2012 a fost de 9,8%, cu 1,2 puncte procentuale peste valoarea aferenta anului 2011, dar cu 0,2 puncte procentuale sub cifra aferenta trimestrului 3 2012.
Volumul creditelor acordate clientilor a crescut cu 2,2% pana la 83,3 miliarde euro. Depozitele clientilor au scazut cu 0,7% pana la 66,3 miliarde. Bilantul total a scazut cu aproape 7,4 %, pana la 136,1 miliarde euro, in special datorita masurilor de reducere a excesului de lichiditate.

Rata de adecvare a capitalului propriu de baza (core Tier 1, total) s-a imbunatatit simtitor pe parcursul anului 2012, atingand 10,7% la finalul anului (2011 final: 9%). Aceasta cifra include profitul din 2012 si exclude dividendele pentru participarea de capital, precum si dividendele propuse pentru actiunile ordinare.

Pentru anul financiar 2012, Comitetul Director va propune Adunarii Generale a Actionarilor distribuirea unui dividend de 1,17 euro pe actiune (1,05 in 2011).

La 10 aprilie 2013, RBI va publica Raportul Anual aferent anului 2012, precum si alte detalii referitoare la anul fiscal 2012.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)