FNGCIMM SA-IFN, in baza conventiilor semnate cu Banca Italo-Romena si Banca Romaneasca, a acordat primele garantii in cadrul  Programului de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii.

Mai multe solicitari de garantii, pentru firme din Ploiesti, Bucuresti, Giurgiu, Dej, Tulcea si Constanta, se afla in faza de analiza si de completare a documentatiei de credit, CEC Bank fiind cea de-a treia banca care a transmis solicitari de garantare.

Finantatorii care acorda finantari in cadrul Programului de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii sunt: Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank, Banca Romaneasca, Banca Comerciala Carpatica, Intesa Sanpaolo Bank, Alpha Bank, Banca Comerciala Romana, Unicredit tiriac Bank, Piraeus Bank, Bancpost, Leumi Bank, Banca Italo-Romena, Banca Comerciala Feroviara, Volksbank, OTP Bank, Marfin Bank, Nexte Bank, Banca Romana de Credite si Investitii.

Programul de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii este un program multianual, de incurajare si de stimulare a dezvoltarii intreprinderilor prin acordarea de linii de credit pentru capital de lucru, de catre finantatori, cu garantie de stat implementat in baza OUG 92/2013.

Liniile de credit au o valoare de maxim 5.000.000 lei/IMM , se acorda pe o perioada de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni si sunt  garantate de catre FNGCIMM in procent de maxim 50% din valoarea finantarii, exceptand dobanzile, comisioanele si spezele bancare.
Garantia se acorda la cererea bancii, dupa aprobarea liniei de credit, cu o rata a dobanzii ROBOR + maxim 3,5/ an, iar prima de garantare datorata de catre beneficiar este de 1,99%/an din valoarea garantiei aprobate.
Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finantarea capitalului de lucru, neputand fi utilizate pentru refinantarea altor credite in derulare ale beneficiarului.

Valoarea plafonului de garantare aprobat pentru Programul de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si intreprinderi mijlocii, este de 2 miliarde lei.

Garantiile acordate in cadrul Programului de garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii, se alatura celorlalte produse si programe de garantare oferite de FNGCIMM care asigura intreprinzatorilor completarea garantiilor personale solicitate de banca in cazul accesarii unui credit, facilitand in acest fel obtinerea creditului la un cost mai scazut, fara formalitati suplimentare fata de cele legate de solicitarea creditului si cu o economie considerabila de timp.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)