Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat luni ca bancile trebuie sa crediteze mai mult contractantii de proiecte cu fonduri europene si sa dezvolte produse de creditare destinate exclusiv acestora. “Convingerea noastra este ca exista o marja mult mai larga de manevra pentru sectorul bancar de a utiliza oportunitatile care exista in domeniul gestiunii fondurilor comunitare”, a spus Orban la o reuniune organizata de MAEur cu reprezentanti ai mediului bancar. El a aratat ca actuala criza economica ar putea avea rolul de a determina bancile sa fie mai interesate de acest potential.

El a evidentiat importanta introducerii acum cativa ani a scrisorii de confort angajante prin care pot fi girati contractantii de fonduri europene, insa a subliniat ca lipsesc progresele in doua chestiuni esentiale: stabilirea de mediul bancar a unui numar minim de criterii financiare de eligibilitate si evaluarea proiectelor care sa poata fi preluate in ghidurile solicitantilor, precum si dezvoltarea unor produse de creditare destinate exclusiv beneficiarilor de proiecte si care sa tina cont de caracteristicile finantarilor din fonduri nerambursabile.

[quote_left]NOU: “Bilantul bancilor in 2011 pe piata de fonduri europene” – o analiza prezentata in exclusivitate de BankingNews despre finantarile acordate anul trecut de BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, UniCredit Tiriac Bank, CEC Bank si Garanti Bank. Pentru informatii unicat click aici![/quote_left]Bancile ne “pacalesc”

Orban a subliniat ca bancile utilizeaza acum de practica denumirii unor produse de creditare pentru zona fondurilor nerambursabile, insa conditiile de creditare sunt aceleasi cu cele pentru ceilalti beneficiari. De asemenea, el a punctat ca UE este interesata sa aloce mai multi bani pentru IMM-uri si facilitarea accesului acestora la finantarile europene prin acordarea de granturi, subventionarea dobanzilor si contributii la provizioanele de garantare. Potrivit lui Orban, mii de IMM-uri din Romania au beneficiat anul trecut de fonduri europene, creandu-se astfel direct si indirect zeci de mii de locuri de munca.

In perspectiva exercitiului financiar 2014-2020, Orban a subliniat ca va exista posibilitatea, pe baza de licitatie, a acreditarii unor banci ca organisme intermediare private. “Este o schimbare semnificativa, o adevarata revolutie in gestiunea fondurilor comunitare”, dar absolut necesara pentru a spori interesul bancilor pentru implementarea proiectelor cu fonduri structurale si de coeziune.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)