Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, nu a venit la colocviul organizat ieri de BNR, pe o tema arzatoare – clauzele abuzive din contractele de credit. Desi figura in programul distribuit invitatilor, ministrul nu a mai ajuns astfel incat nici guvernatorul Mugur Isarescu nu s-a mai prezentat. La conferinta nu a fost invitat nici avocatul Gheorghe Piperea, cel care sustine in instante majoritatea grupurilor de clienti care au dat in judecata bancile.

Dar nici alti reprezentanti ai clientilor nu au fost invitati. Pentru ca, nu-i asa, conferinta a fost doar un “simplu” lobby bancar!
Pentru ca altfel nu-mi explic cum s-a ajuns aici. Sa nu chemi toate partile implicate, nu mi se pare o treaba serioasa. Sa nu inviti clientii, dupa ani in care ai sustinut ca romanii nu vad cu ochi buni bancile / bancherii – e un joc periculos. Sau, pe de o parte sustii ca vrei sa te intelegi si sa comunici cu clientii, pe de alta, le inchizi usa in nas! E grav.

Pozitia BNR coincide cu optiunea bancilor!

Din cadrul conferintei am notat ca reprezentantul BNR, Bogdan Olteanu, a deplans soarta bancilor: “sunt convins ca bancile vor sa-si faca un plan realist de afaceri”. Dar despre planurile clientilor cine sa le vorbeasca bancherilor prezenti?

Si cum nu au fost invitati, clientii s-au auto-invitat. Insa, supriza. Sala e “goala”, adica Mugur Isarescu si Mona Pivniceru, personalitatile “vanate”, nu au venit la seminar. Clientii au recurs la un alt mod de a protesta – o scrisoare de protest.

“Interesele bancherilor mai presus decat interesele cetatenilor

Suntem 327 cetateni romani care au luat credite bancare in perioada 2006 – 2009. Am luat aceste credite pentru a ne construi un viitor mai bun pentru noi si familiile noastre. Majoritatea creditelor sunt credite ipotecare, garantate cu o proprietate. La fel ca noi, sunt zeci de mii de alti romani grav afectati de clauzele abuzive din contractele de credit.

Pentru astazi, 5 martie, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat o dezbatere despre intrarea in vigoarea a modificarilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionişti şi consumatori – modificari care ne afecteaza pe toti si care ar trebui sa ne protejeze interesele. Cu aceasta ocazie tragem un semnal de alarma pentru ca, desi suntem direct interesati si afectati de modificarile legislative mentionate, BNR si Guvernul Romaniei asculta numai punctul de vedere al bancilor in cadrul anuntatei intalniri, nu si pe cel al consumatorilor.

Cerem ca guvernantii sa puna pe prim plan dreptul cetatenilor romani la echitate in relatia cu bancile si sa nu restrictioneze accesul nostru la justitie. Solicitam BNR si Guvernului Romaniei sa asculte opinia noastra, asa cum o asculta pe cea a reprezentantilor bancilor. Atragem atentia Guvernului ca in acest moment nu face decat sa apere interesele bancilor care au incheiate contracte de credit ce contin clauze abuzive, in defavoarea a milioane de cetateni. Intelegem sa platim costuri ale crizei financiare, insa nu acceptam sa fim singurii care platesc. Bancile sunt responsabile pentru includerea de clauze abuzive in contractele de credit, iar Guvernul trebuie sa ia in calcul contributia consumatorilor la dezvoltarea economiei. Guvernul Romaniei trebuie sa sustina cetatenii si nu sa protejeze interesele bancherilor.

Grupul nostru va face toate demersurile necesare pentru a se asigura ca Guvernul Romaniei isi va trata cu corectitudine si respect cetatenii care contribuie la dezvoltarea economica a Romaniei.

Acest demers este sustinut de Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe (www.cere.ro) si Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni – ANBCC (www.robcc.ro)”

Bancherii si justitia

Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a declarat ca ar trebui ca procesele privind clauzele abuzive din contractele de credit sa fie judecate de Curtea Suprema, aratand clar neincerere in sistemul juridic . Sa fie speriat de procesele castigate pana in prezent de clienti?

“E util si intelept sa gasim modalitatea ca decizia sa fie luata la inalta Curte de Casatie si Justitie, sa ai fondul la o instanta inferioara si apel la iCCJ – asta este o parere personala. Acest lucru ar asigura o aplicare unitara a legii”, a declarat Bogdan Olteanu, in cadrul conferintei privind modificarea legii 193/2000 si impactul asupra sistemului bancar.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)