Clienții care încă mai dețin credite în franci elvețieni organizează astăzi, 15 ianuarie 2017, noi proteste la București. Adunările nu sunt unitare, clienții nu au reușit să se organizeze într-un singur grup protestatar. Primii vor protesta de la ora 14.00, în fața sediului Băncii Naționale a României. Alți clienți sunt invitați la protest de la ora 17.00, în fața sediului BNR și apoi la ANPC.

Protestul vine în contextul în care legea conversiei din franci în lei, la curs istoric, a fost trimisă la Curtea Constituțională și va fi dezbătută în data de 18 ianuarie 2017. Mobilizarea clienților s-a făcut pe rețelele de socializare.

Asociațiile de protecție a consumatorilor și clienții vor picheta BNR, deoarece consideră că au fost abandonați de această instituție în fața problemelor apărute pe 15 ianuarie 2015, atunci când Banca Națională a Elveției a decis să renunțe la un curs plafonat.

 

Potrivit organizatorilor, băncile nu sunt interesate de rezolvarea crizei acestor credite generată de aprecierea monedei elvețiene, iar BNR are o atitudine părtinitoare.

Grupul Clienților cu credite în CHF organizează “Parastasul francului”

pamflet-franci-elvetieni“După cum știți, pe 15 ianuarie se împlinesc doi ani de când problemele noastre cauzate de escrocheria creditării CHF nu și-au găsit rezolvare în totalitate. Este adevărat, unele aspecte s-au rezolvat punctual sau parțial. Dar, în continuare, ratele noastre sunt mărite abuziv, iar bancile fac profit uriaș în mod ilegal, cu largul concurs al unor instituții ale statului, în frunte cu BNR, Banca Națională a Rușinii.

Suntem plimbați prin instanțe sau la Curtea Constituțională în procese fără sfârșit, primim termene peste termene și amânări peste amânări, suntem sabotați sau ignorați de instituții care ar trebui să acționeze și să ne protejeze, împovărați și împinsi către gesturi disperate de un sistem bancar profund corupt, dar cu protecție la cel mai înalt nivel.

Din fericire, am avut capacitatea de a rezista acestor abuzuri inimaginabile. Am știut să ținem aproape unul de celălalt. Și așa va fi și de acum înainte.

Vă invităm, așadar, duminică, la o întâlnire în fața BNR, pentru a mai schimba impresii, a rememora ceea ce a fost bun sau rău în acești doi ani, ce mai e de făcut în continuare, dar și să aprindem o lumânare, pentru a-i comemora pe cei plecați dintre noi, cei care nu au mai suportat aceste abuzuri”, se spune în indemnul publicat pe pagina de Facebook a grupului.

Un alt grup al clienților s-a organizat pe Facebook pentru “Comemorarea Escrocheriei chf – bnr, anpc”

“Duminică 15 IANUARIE, la ora 17.00, sunteți așteptați la sediul Băncii Naționale a României și la ora 18.00 la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor din România, pentru a participa la COMEMORAREA a DOI ANI de la îngropăciunea ESCROCHERIEI CHF.”, se arată în anunțul publicat pe rețeaua de socializare.

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)