Ordonanta 114 care a schimbat economia românească are toate șansele să se întoarcă. Actul normativ de anulare a unor prevederi din OUG 114 a fost respins de deputații PSD. Dacă și Camera Deputaților va decide la fel, OUG 114 nu se anulează.

Senatul a respins, luni, ca prima camera decizională, ordonanța 1/2020 emisă de Guvernul Orban.

Măsura prevedea, printre altele, eliminarea taxei pe activele bancare, cerințele de capitalizare pentru fondurile private de pensii, eliminarea taxei de 2% pentru companiile din sectorul energetic sau înghețarea punctului de amendă la 145 de lei, prevăzute în OUG nr. 114/2018. 

Măsura Guvernului Orban prevedea, prin OUG 1/2020, înghețarea indemnizațiilor pentru demnitari, înghețarea unor sporuri sau suspendarea plății pensiilor speciale pentru aleșii locali.

Cu 69 de voturi “pentru”, 44 “impotriva” si trei abtineri, senatorii au respins adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 1/2020 privind unele masuri fiscal-bugetare si pentru modificarea si completarea unor acte normative.

PSD susține că votează în “favoarea oamenilor”. Discursul contra corporațiilor nu moare, chiar dacă electoratul îl taxează la vot

“Sigur, ați mascat înghețarea salariilor demnitarilor, dar acolo, mai jos, ați băgat asta, politica pe care o faceți de când sunteți la guvernare. Toate ordonanțele de urgență sunt în favoarea sistemului financiar bancar, a corporațiilor și împotriva oamenilor. Asta vă definește, și anume capitalismul de pradă. Asta faceți cu aceasta ordonanță. Știm foarte bine ce am votat, am votat în favoarea oamenilor”, a afirmat senatorul Daniel Zamfir -fost liberal, actual socialist democrat.

Populația a plătit scump adoptarea OUG 114. Importuri triple de gaze au dus la prețuri mai mari la gazele din producția internă

în luna august 2019, s-au importat 2.229.828 MWh de gaze, de 3,5 ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut, arată datele Autorității Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit Agerpres.

Deloitte calcula, la începutul anului 2019, că pierderile totale directe ale statului, din cauza plafonării prețului la gazele naturale, se ridică la 2,26 miliarde de lei în 2019, inluzând și reducerea redevețelor, a încasărilor din TVA și a dividendelor.

Și importurile de energie electrică au crescut cu 72,8% în primele opt luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă din 2018. La gaze, importurile au cerscut cu 85,7%.

Importurile de energie au pus presiune pe deficitele externe.

Aceste schimbări negative în sectorul energetic sunt efecte ale controversatei OUG 114/2018. Pe partea de gaze, OUG 114 prevede plafonarea la 68 lei/MWh a prețului pentru gazele livrate de producători în regim reglementat, până în februarie 2022. Plafonarea pentru consumatorii aflați în regim reglementat duce la creșterea prețurilor pe piața liberă. Astfel, consumatorii industriali au ajun să plătească facturi la gaze mai mari. Si daca industria plateste mai mult, consumatorii vor achita facturile mari.

Aceeași OUG 114 prevedea și pe partea de energie electrică reglementarea prețurilor la consumatorii casnici. Efectele sunt asemănătoare celor de pe piața gazelor.

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) erau obligați, conform prevederilor din OUG 114, să își majoreze capitalul social cu echivalentul a 75 milioane de euro până la finele anului 2019. Însă datele arătau că nu toate companiile erau dispuse sa aduca bani de acasa, așa că piața urma să sufere modificări majore.

Efectele s-au propagat în toată economia și au amplificat dezechilibrele interne și externe. Pe scurt, România a pierdut încrederea investitor, iar recrederea se va câștiga greu.

Dancă, PNL: PSD își salvează indemnizațiile înghetate

“PSD tocmai a anulat la Senat abrogarea masurilor nocive pentru economie din OUG 114. Nu mai au nicio limită. Pentru a-și salva indemnizațiile înghețate prin OUG 1/2020, parlamentarii PSD au sacrificat măsurile de corectare a prevederilor din OUG 114 incluse în prima ordonanta a Guvernului PNL din acest an.

Din păcate, măsurile bune de reformă, la care am lucrat atât de mult alături de colegii mei in guvernarea PNL, sunt anulate in mod iresponsabil de majoritatea roșie toxică din Parlament care se ține cu dinții de scaune și de privilegii.Este tot mai clar pentru toată lumea că este nevoie de un nou Parlament care sa sprijine agenda reformatoare a PNL”, a scris Ionel Dancă pe Facebook.

Florin Cîțu, ministrul interimar de la Finanțe, a comentat decizia PSD

“PSD folosește majoritatea din Parlament pentru a :

  • resuscita OUG 114 care a distrus piață creditelor pentru persoane fizice, era pe cale să falimenteze administratorii de pensii private ca dupa aceea PSD să naționalizeze Pilonul ÎI (vedeți în aceste zile cum atacă orice demers care implică sectorul privat), a suprataxat sectoaree comunicațîi și energie, etc.
  • reintroduce supraacciza la combustibil așa cum au mai făcut în 2017
  • suprataxa contractele part-time
  • elimina companiile de ridesharing de pe piață din Romania, – Bolt etc
  • reintroduce TVA split
  • a-și creste iar salariile pe care noi le- am înghețat, în loc să lase banii pentru investiții.
  • nu mai plati facturi către sectorul privat- în ianuarie am rambursat 1.7 milarde lei TVA, am continuat să decontam concediile pentru ca socialiștii lăsaseră datorii de aproape 4 miliarde lei- PSD vrea să tină banii pentru a plăti creșteri salariale și pensii speciale pentru demnitari.
  • a opri reforma și informatizarea ANAF- doar cu un ANAF nereformat și neinformatizat pot socialiștii și acoliții lor să fure în liniște. De ce credeți că tipă și urlă acum împotrivă reformei și infomatizarii ANAF?” scris pe Facebook ministrul.

Mugur Isărescu despre OUG 114

“Adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114 la sfârșitul anului trecut a contribuit, printre altele, la incertitudinea din piață, dar și la un episod de depreciere moderată a monedei naționale în ianuarie 2019. Astfel, stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului, cu care ne-am obișnuit, a fost puțin afectată.” explica Mugur Isarescu impactul produs de OUG 114.

Mai mult, Guvernatorul susținea ca OUG 114 reprezenta un risc sever la adresa stabilităţi financiare a României.

”Riscul legislativ ridicat rezultă însă nu numai din faptul că OUG 114/2018 a putut să apară aşa cum a apărut şi ȋnaintea sărbătorilor de iarnă, dar şi din caracterul incert şi impredictibil al altor schimbări legislative, din absenţa studiului de impact şi din lipsa consultării cu părţile interesate. Seria de iniţiative legislative care au fost declarate neconstituţionale contribuie din plin la conturarea acestui risc.”

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)