Radu Hanga, Preşedinte Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Piața de capital nu ar trebui privită ca un competitor al industriei bancare, ci mai degrabă ca un sector complementar de finanțare a companiilor, este de părere Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

“Sectorul bancar are nevoie de piaţa de capital, pentru că are nevoie de companii solvabile şi cu acces la capital. Practic, noi creăm pentru sectorul bancar clienţi solvabili. Dacă piaţa de capital se dezvoltă, se va dezvolta şi creditarea în România, se va dezvolta mai departe şi piaţa bancară”, a menționat Radu Hanga, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții mass-media.

Președintele Bursei a susținut, totodată, că țara noastră se apropie schimbul de generaţii, respectiv generaţia antreprenorilor care au construit afaceri din 1990 şi până în 2000, moment care poate constitui un avantaj pentru procesul de dezvoltare a pieței de capital locale.

“Ne apropiem de momentul schimbului de generaţii. Şi, sigur, asta creează probleme în orice afacere. Adică ai copii, nu eşti sigur că copiii tăi vor să facă ce faci tu. Nu ştii dacă i-ai crescut pentru a prelua ceea ce ai construit tu. Atunci, o parte din transferul acesta se va întâmpla şi către Bursă. O parte din companii vor fi preluate. Va fi un proces de consolidare probabil. O altă parte se va duce către zona publică, spre piaţa de capital. Important este ca noi să fim acolo, să arătăm Bursa de Valori Bucureşti ca fiind o opţiune pentru ducerea mai departe a afacerilor construite de antreprenorii români. Aici avem proiectul ‘Made in Romania'”, a explicat Radu Hanga.

Oficialul BVB a precizat, pe de altă parte, că instituția are ca ţintă atingerea cifrei de 100.000 de investitori de retail în următorii patru ani, deziderat care poate fi atins raportându-ne la evoluția din ultimii ani.

“Ne dorim foarte mult ca în patru ani să bifăm cifra de 100.000 de investitori de retail. Mă uit la ceea ce se întâmplă, mă uit la cifrele pe care le vedem de la Fondul de Compensare al Investitorilor şi am toată încrederea că o să atingem asta. Tot timpul am discutat despre ce e înainte – oul sau găina – din punct de vedere al Bursei. Adică de ce nu se dezvoltă Bursa cum am vrea? Ne trebuie companii întâi sau ne trebuie investitori întâi? Şi acum mă uit cu bucurie că viaţa ne dă răspunsul la întrebarea asta. Adică vedem că poziţionarea noastră ne ajută. Ne ajută sigur şi contextul. Vedem companii că vin tot mai mult către Bursă şi ce trebuie să facem noi este să ne ducem pe partea cealaltă. Adică să aducem investitori, să aducem bani pentru a potrivi cererea care apare din zona companiilor cu capitalul care este disponibil”, a evidențiat Radu Hanga.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)